Ministerul Mediului a elaborat forma finală a proiectului de lege al noului timbru de mediu, care va fi trimis Parlamentului. Faţa de forma de acum o lună, apar modificări substanţiale.
Forma finală a noului timbru de mediu instituie valori diferite în funcţie de tipul carburantului folosit, benzină sau motorină, pentru maşinile cu normă de poluare euro IV şi euro III, potrivit legii trimise în Parlament. Maşinile diesel din această grupă de poluare vor fi taxate mai mult decât cele pe benzină.
Mai mult, forma finală a legii stabileşte, prin majorarea coeficienţilor, un nivel al timbrului de mediu mai mare decât cel în proiectul iniţial al Ministerului Mediului, pentru maşinile mai poluante-de la euro IV în jos. Valorile comunicate atunci pentru maşinile cu standardul euro V nu se schimbă, deci maşinile noi nu vor fi taxate în plus faţă de varianta din proiectul Ministerului Mediului.
Taxă mult mai mare la diesel, faţă de prima variantă
Pentru clasa de poluare euro IV, valoarea emisiei de CO2 pentru motoarele pe benzină este cuprinsă între 1,8, la cele mai mici şi mai puţin poluante motroare (sub un litru şi sub 110 grame pe km) şi 32,08, la cele mai mari şi mai poluante (peste 3 litri şi peste 216 grame CO2/km). În forma iniţială a timbrului de mediu, valoarea emisiei pleca de la 2,4 şi se oprea la 26,73. Aşadar, pentru maşinile euro IV pe benzină, noul timbru este mai mare la maşinile cu cilindree şi emisii mai mari decât în forma iniţială.
Mai nou, se va plăti timbru separat pentru maşinile pe motorină, ceea ce nu era stipulat în vechiul proiect. Aici creşterea este dramatică, la clasa de poluare euro IV. De la o plajă cuprinsă între 2,4 şi 26,73, s-a ajuns la valori ale emisiei de CO2 cuprinse între 3,15 şi 56,13, deci până la dublu faţă de prima variantă a timbrului de mediu.
(rtv.net)
Ministerul Mediului a elaborat