*Trei echipaje de pompieri militari de la Staţia Măcin au intervenit pentru stingerea incendiului provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică
Un adăpost de animale al unui localnic din Jijila a fost distrus de flăcări. „Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere“, a declarat Angela Tulceanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta“ Tulcea.
Incendiul a fost anunţat pe numărul unic de urgenţă 112 sâmbătă noaptea, la ora 1.29. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de intervenţie din cadrul staţiei de pompieri Măcin şi un echipaj SMURD.
În urma incendiului au fost distruse furaje, maldăre de stuf, o tonă de cereale şi 37 de animale.
Poliţia efectuează cercetări pentru a afla cine a fost cel care a declanşat focul de la Jijila.