Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imbecililor!

Publicat in Gorj Domino, miercuri 20 februarie 2013 ·

Cred că ar fi suficient doar titlul, ar trebui să nu mai scriu nimic! Cât de prost să fii şi cât de megaloman, să organizezi o acţiune publică prin care să comemorezi Naşterea lui Constantin Brâncuşi. Cretinelul ăsta care semnează comunicatul de presă al Istoricului Partid Național-Liberal, Mihai Paraschiv, mă tem că nu-şi aniversează zilele de naştere, ci şi le comemorează. Cam ăsta este profilul omului care face politică: tâmp şi megaloman, plin de frustrări, încearcă să-şi găsească împlinirea în politică. A fost la doar o noapte distanţă de a obţine funcţia de viceprimar al oraşului Târgu-Jiu. În orice societate, cu excepţia celei în care sălăşluim noi, astfel de mutanţi nu ar avea acces într-un partid şi dacă prin absurd s-ar strecura în ograda vreunuia, după o asemenea gafă, s-ar cutremura întreg partidul respectiv. La noi nu se va întâmpla nimic, ba chiar tot ei, conducătorii, şefii acestui compătimibil, se vor arăta deranjaţi de atitudinea presei, exclamând în goliciunea trocilor lor: „Ei, ce mare brânză, e o greşeală!”. Şi când te mai gândeşti că sunt unii ziarişti care vor să aducă osemintele lui Brâncuşi aici, în Târgu-Jiu. Unde?

Cred că ar fi suficient doar titlul, ar trebui să nu mai scriu nimic! Cât de prost să fii şi cât de megaloman, să organizezi o acţiune publică prin care să comemorezi Naşterea lui Constantin Brâncuşi. Cretinelul ăsta care semnează comunicatul de presă al Istoricului Partid Național-Liberal, Mihai Paraschiv, mă tem că nu-şi aniversează zilele de naştere, ci şi le comemorează. Cam ăsta este profilul omului care face politică: tâmp şi megaloman, plin de frustrări, încearcă să-şi găsească împlinirea în politică. A fost la doar o noapte distanţă de a obţine funcţia de viceprimar al oraşului Târgu-Jiu. În orice societate, cu excepţia celei în care sălăşluim noi, astfel de mutanţi nu ar avea acces într-un partid şi dacă prin abs

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 44 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 16 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°