Fără îndoială că transferul din această iarnă al lui Alexandru Maxim, la VfB Stuttgart, reprezintă cea mai importantă mutare din istoria Pandurilor. Acelaşi lucru se poate spune şi despre tânărul mijlocaş, acesta recunoscând că transferul său în Bundesliga reprezintă un vis devenit realitate. Maxim mărturiseşte totodată că mutarea sa în Germania este şi o mare provocare a carierei: „Pentru mine e un vis realizat! Ştiam ce reprezintă acest nivel, ştiam diferenţa dintre fotbalul din Romania şi cel de aici, după experienţa din Spania. Deci a fost o oportunitate mare pentru mine, iar de acum încolo va depinde totul numai de mine. Este o mare provocare, dar nu trebuie să uit că trebuie să fiu şi mai serios, dar şi mai muncitor…”, declară fostul pandur.
„Foştii colegi m-au ajutat să ajung aici…”
Din câte se pare, Alexandru Maxim nu poate trece cu vederea perioada petrecută la Tg-Jiu, pe care o consideră ca fiind foarte importantă în saltul carierei sale. Mai mult, mijlocaşul ţine să le mulţumească foştilor colegi de la Pandurii, cărora le doreşte să calce pe urmele lui: „Chiar ei m-au ajutat să ajung aici, sunt convins că fără ei nu aş fi reuşit asta. Ştiu foarte bine ce colegi am avut, ştiu foarte bine că toţi sunt profesionişti şi oricând cineva de acolo poate să-mi urmeze exemplul”, spune Maxim. Totuşi, un loc important în inima mijlocaşului de 23 de ani îl reprezintă tehnicianul Petre Grigoraş, cel pe care îl consideră principalul „vinovat” pentru ascensiunea sa din ultima vreme: „Antrenorul Petre Grigoraş a avut o contribuţie foarte mare la saltul meu. El mi-a dat încredere, m-a ajutat foarte mult psihic, într-un moment critic al carierei. M-a primit în echipă şi mi-a dat şansa să joc. Dacă nu erau dânsul şi colaboratorii lui, nu cred că puteam să revin la nivelul ăsta şi mai ales să ajung să mă transfer la o echipă de top”, concluzionează Alexandru Max