Demnitari şi lideri politici ai Puterii de la Budapesta sunt născuţi în Ardeal şi au mâncat o pâine albă în România

Există sau nu probleme reale, asumate ca atare între România şi Ungaria? Dacă privim relaţiile dintre cele două ţări care îşi declară prietenie de peste 65 de ani şi aceasta este statuată prin tratate de bază şi întărite de alianţe politico-militare, nu avem îndoieli asupra trăiniciei acestor sentimente. Dar nu de puţine ori starea de fapt a acestei prietenii între aliaţi seamănă cu sintagma “afară-i vopsit gardul şi înăuntru-i leopardul”. Există doar o spoială de bune relaţii, vecinătatea reprezintă un motiv de gâlceavă, minoritatea maghiară numeroasă care trăieşte în România apropie cele două ţări sau le învrăjbeşte?

Răspunsurile simple sunt complicat de dat, verdictele au şi ele nuanţe şi faţete multiple, aşa încât discuţiile pe această temă au fost aprinse atât în perioada comunistă, cât şi în cea recentă. Exemplele de bună convieţuire le găsim în ambele “tabere”, cum la fel sunt şi multe teme de dezacord, de tensiune. Pedala pe care apasă unele instituţii pentru a predomina una sau alta dintre partituri a început să fie bine cunoscută – există o experienţă, un ciclu fix al apariţiei problemelor.

Agitatorii au stagii la Serviciile Secrete

Autorităţile de la Bucureşti ar trebui să fie “rodate” după decenii în care repertoriul Budapestei nu s-a schimbat în date esenţiale. Ca atare, ele au deja un “manual” de răspuns pentru a stăvili ofensiva care îmbracă tema primordială – drepturile minorităţii maghiare. După 1990, ţinta a devenit articolul 1 al Constituţiei României, care stabileşte caracterul de stat naţional şi, în consecinţă, nu admite “visul” autonomiei pe criterii etnice, asumate în programele unor formaţiuni politice sau civice maghiare.

Citind în această cheie declaraţiile şi acţiunile care lezează