Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investements va plăti 61,7 milioane de euro, inclusiv datorii bancare, pentru achiziţia imobilului de birouri The Lakeview de la compania americană AIG/Lincoln şi omul de afaceri Dinu Patriciu.
“NEPI, prin intermediul subsidiarelor sale NE Property Cooperatief şi NEPI Investment Management a încheiat un acord pentru achiziţia acţiunilor BVB Real Estate şi a drepturilor acţionarului AIG/Lincoln Lakeview şi pentru preluarea datoriei bancare înregistrată de BVB Real Estate către MKB Bank Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag”, se arată într-un comunicat al NEPI transmis Bursei de Valori Bucureşti.
The Lakeview are o suprafaţă totală închiriabilă de 25.564 de metri pătraţi şi 485 de locuri de parcare, fiind localizat în zona Floreasca – Barbu Văcărescu, în nord-estul Bucureştiului.
Clădirea este ocupată în totalitate de chiriaşi precum Alcon, Colgate-Palmolive, Huawei, Philips, PwC şi Royal Bank of Scotland.
“Preţul total de achiziţie a acţiunilor şi a drepturilor acţionarilor BVB Real Estate (firmă care deţine proiectul, n.r.), luând în calcul şi preluarea datoriei bancare, este de aproximativ 61,7 milioane euro, care va fi decontat în numerar. Data efectivă a tranzacţiei este 1 ianuarie 2013″, se arată menţionează în comunicat.
Se preconizează ca tranzacţia să fie finalizată înainte de 30 iunie 2013.
Vânzătorul este în proces de schimbare a formei juridice a societăţii BVB Real Estate, de la o societate cu răspundere limitată într-o societate pe acţiuni, un proces care necesită, printre altele, avizul MKB Bank Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag, finanţatorul proiectului.
“Tranzacţia este supusă unor condiţii precedente, precum aprobarea în scris de către MKB Bank Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag a contractului de cumpărare, a tranzacţiei; vânzătorul şi cumpărătorul trebuie să o