După karate și zumba, cei de la Asociația Sportivă ::Sport-All:: își lărgesc activitatea prin înființarea unei noi secții, cea de full fight. Președintele asociației, Vass Hunor, ne-a declarat că scopul înființării acestei noi secții este acela de a le da posibilitatea celor care iubesc acest sport și consideră că au înclinare către el să vină la antrenamente și chiar să ajungă să joace meciuri la un nivel ridicat.
„Nu este un secret faptul că ne dorim să avem sportivi de performanță în full fight. Avem în gând și organizarea de gale K1, dar ne dorim de asemenea să colaborăm cu alte cluburi și asociații care au sportivi K1. Așteptăm așadar copii de peste 10 ani, precum și adulți, care doresc să facă performanță sau pur și simplu vor să învețe câteva tehnici de autoapărare” – ne-a declarat Vass Hunor.
Acesta a mai precizat că antrenamentele de K1 se țin la sala de sport a Școlii Generale „Ady Endre” în fiecare luni, miercuri și vineri între orele 18-19 de către Radu Gal.
În altă ordine de idei, Vass a spus că la sfârșitul săptămânii 12 copii antrenați de el vor participa la un concurs internațional de karate ce va avea loc în Ungaria. Antrenorul din Sfântu Gheorghe spune că nu are așteptări foarte mari pentru că această competiție este una de calificare pentru mondialele de juniori, dar dacă sportivii lui vor reuși să intre pe tatami de două, sau chiar trei ori, va fi mulțumit.
După karate și zumba, cei de la Asociația Sportivă ::Sport-All:: își lărgesc activitatea prin înființarea unei noi secții, cea de full fight. Președintele asociației, Vass Hunor, ne-a declarat că scopul înființării acestei noi secții este acela de a le da posibilitatea celor care iubesc acest sport și consideră că au înclinare către el să vină la antrenamente și chiar să ajungă să joace meciuri la un nivel ridicat.
„Nu este un secret faptul că ne dorim să avem spor