Inginerul constructor Florian Pantea a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Administraţie al Parcului Industrial Eurobusiness. Pantea a fost anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Adunarea Generală a Acţionarilor l-a desemnat să ocupe această funcţie începând cu această săptămână.
"Prima sarcină care îmi revine este de a pregăti planul de management al societăţii astfel încât să poată fi prezentat în cadrul şedinţei AGA din 4 martie", a declarat Pantea.
Acesta intenţionează să includă în planul de management, pe lângă popularea cu firme a parcului industrial, şi lărgirea ariei de acţiune a societăţii. "Eu aş propune ca, alături de societăţi de producţie şi servicii, în parcul industrial să existe măcar o şcoală profesională, pentru că tot vorbim de corelarea sistemului de învăţământ cu necesităţile de pe piaţa muncii, o bancă şi chiar o sală de conferinţe", a spus omul de afaceri.
Alături de Florian Pantea, din Consiliul de Administraţie al Eurobusiness mai fac parte directorul Parcului Industrial, Delia Ungur, şeful Direcţiei Economice a Primăriei, Eduard Florea, adjunctul acestuia, Nadia Haş şi inginerul Anamaria Sava.
Orădean de origine, Florian Pantea este absolvent al Facultăţii de Construcţii Timişoara şi al Facultăţii de Electromecanică Oradea, şi a urmat un master în management. De-a lungul timpului Pantea a făcut parte din conducerea Trustului de Construcţii Bihor, după care şi-a condus propria firmă de construcţii Domus, pe care a închis-o în urmă cu câţiva ani pe fondul unor probleme de sănătate. În perioada 2000-2008 a obţinut consecutiv două mandate de consilier local pe listele PSD. Inginerul constructor Florian Pantea a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Administraţie al Parcului Industrial Eurobusiness. Pantea a fost anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Adunarea Generală a Acţionarilor l-a desemnat să ocup