Judecătorii Tribunalului Suceava l-au condamnat ieri la trei ani şi şase luni de închisoare pe Ilie Paul Buruiană (39 de ani), din municipiul Suceava, agentul de pază care în luna august a anului trecut a bătut cu sălbăticie un client în stare avansată de ebrietate care făcea scandal într-o sală de jocuri din cartierul George Enescu al municipiului Suceava.
Buruiană a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Alături de agentul de pază a fost trimis în judecată şi proprietarul sălii de jocuri respective, Andrei Hatmanu (27 de ani), sub acuzaţia că a şters imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, pentru a le ascunde anchetatorilor adevărul şi a-l acoperi pe Buruiană.
Hatmanu a fost condamnat cu câteva luni în urmă la şase luni de închisoare, cu suspendare, şi un termen de încercare de doi ani şi jumătate, pentru favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă.
Ce s-a întâmplat în sala de jocuri
Tentativa de omor calificat s-a petrecut în dimineaţa zilei de 17 august 2012, în jurul orei 4:00, atunci când Ilie Paul Buruiană (39 de ani), agent de pază al firmei RPG, l-a bătut crunt în sala de jocuri a SC Royal Club pe un tânăr, care a ajuns în stare gravă la spital (hemoragii intracraniene), fiind nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a-i salva viaţa.
Victima, Gabriel Marian Moşneagu (28 de ani), era în stare avansată de ebrietate şi a intrat în sala de jocuri unde se afla agentul Buruiană şi un coleg de-al acestuia, care au fost chemaţi cu puţin timp înainte să aplaneze un scandal între gestionară şi doi clienţi.
Moşneagu, susţin anchetatorii, a folosit un limbaj trivial la adresa angajatei sălii de jocuri, ameninţând-o că ar putea să fie agresată după plecarea agenţilor de pază. Inculpatul Ilie Paul Buruiană i-a atras atenţia victimei să se lin