“Uită-te pe geam în Piața Lahovary, ce fantezie! Uite o Dacie, un autobuz, un Matiz, un Lamborghini, uite acolo gunoiul, iată, lumea așteaptă în stație, e tot ce vrei! Ce frumoasă naturalețe!”. Stelian Păvălache privește fascinat prin fereastra studioului său foto din București și vede în stația de autobuz ceea ce un om obișnuit nu observă niciodată. Dar ochiul lui e antrenat pentru frumos. Căci de zece ani tot călătorește singur prin lume cu cortul, rucsacul și camera foto - e drogul lui, nu se va opri niciodată. Are 36 de ani și muncește doar șase luni pe an acasă, în București, ca să facă rost de bani pentru călătorii. Predă fotografia și face film documentar. Cealaltă jumătate din an stă plecat pe unde turistului obișnuit nu prea-i place să se plimbe: Pakistan, Vietnam, China, India, Peru… Iar acum pregătește o expediție pe Everest, cu alți trei prieteni. Când nu stă cocoțat în nori, îl găsești pe străzi străine, printre oameni negricioși cu turbane colorate. Când nu-i nici acolo, umblă prin vreun sătuc pakistanez uitat de lume, printre capre, musulmani, copii murdari și bătrâne. Sau în vreo mănăstire budistă, filmând, observând și trezindu-se odată cu tibetanii, la patru dimineața. Ajunge în locul dorit mai mult din instinct. Nu-l interesează hărți și busole, nu-și scoate trasee de pe internet. Când caută un loc mai ascuns într-o țară unde nu cunoaște limba, își deschide laptopul și le arată localnicilor fotografia cu locul. Ei sunt GPS-ul lui, așa că niciodată nu greșește. Nu doarme la hotel. Obișnuiește să-și așeze cortul în pustiu, pe marginea drumului, oriunde nimerește. Dacă îi trebuie ceva, bate la ușile necunoscuților și îndată primește ce-i trebuie. “E suficient doar să ai un stil firesc de a aborda oamenii. Pur și simplu vorbești cu ei și îi întrebi aceleași chestii care te interesează și pe tine. Iar ei simt că ești sincer și deschis și te acceptă”, sp