Cum atât în PDL, cât şi în PNL-PSD sunt frământări pornite din dorinţa unor lideri naţionali de a controla respectivele maşinării politice, sprijinindu- se pe proprii baroni locali şi folosind aleşii locali – câţi mai are fiecare – ca masă de manevră, rezultă că e un moment bun să discutăm despre clientelismul politic în România. Sursa: EVZ

Nu că asta ar fi doar o problemă românească: convingerea mea este că ar trebui ridicată şi atacată la nivel UE, aşa cum susţin de multă vreme Monica Macovei şi comisăreasa Cecilia Malmstrom; că măsurarea şi monitorizarea clientelismului şi sifonării de resurse publice în statele membre cu ajutorul unor indicatori obiectivi, construiţi ingenios, iar nu prin sondaje de opinie, trebuie să fie o prioritate strategică a Comisiei (adică, să investească ceva bani în asta, măcar 0.001% din cât bagă în păguboasele subvenţii agricole, ceea ce tot ar însemna câteva milioane de euro); şi că dacă am fi avut un asemenea mecanism de monitorizare şi avertizare timpurie, multe din necazurile cu Grecia, Italia, Spania, etc. nu s-ar mai fi petrecut, iar electoratele din Nord, din ţările net contributoare la bugetul comun, ar fi fost mult mai puţin nervoase şi tentate de extremism şi anti-europenism astăzi.

Dar în România avem o problemă aparte cu corupţia şi ar fi foarte bine dacă am putea-o măsura cu asemenea indicatori obiectivi. EFOR a lansat un asemenea program-pilot, care pentru mai multă relevanţă a fost aplicat pe patru ţări din regiune (în afară de România, mai apar Serbia, Croaţia şi Moldova), urmărind două dimensiuni ale clientelismului ce acoperă, în opinia noastră grosul resurselor exploatate politic în regiune: alocările de discreţionare fonduri de la guverne pentru autorităţile locale; şi sifonarea de resurse prin intermediul companiilor de stat.

Pentru România publicăm azi în premieră harta interactivă a alocărilor de f