Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii buzoieni din Asociaţia Comunelor, încărcaţi de promisiuni la întâlnirea cu oficialii guvernamentali

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 20 februarie 2013 ·

Primarii din 11 comune ale judeţului Buzău au luat drumul Bucureştiului pentru a discuta, cu reprezentanţii Guvernului, despre problemele comunităţilor pe care le reprezintă.

În perioada 17-20 februarie, în Hotelul Rin Grand din Bucureşti are loc Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, sub egida “Guvernul României, mai aproape de cetăţeni”, la care participă 600 de primari din întreaga ţară, cea mai mare concentrare de forţe de până acum la o astfel de reuniune. Numărul mare de participanţi nu a trecut neobservat de reprezentantul Consiliului Europei, Alfonso Zardi, şeful Departamentului Instituţii Democratice şi Guvernare, Direcţia Generală pentru Democraţie.

Potrivit preşedintelui ACoR Buzău, primarul comunei Valea Salciei, Marian Muşat, pe lângă discuţiile centrate pe problemele de natură organizatorică, edilii au aflat de la vicepremierul Liviu Dragnea despre proiectul de modernizare a satului românesc prin care se doreşte realizarea, în fiecarea comună, a unui pachet minim de investiţii, că regionalizarea nu va duce la comasarea comunelor ori desfiinţarea judeţelor, dar şi că vor fi modificate foarte multe acte normative în perioada următoare. Aceste intervenţii nu vor fi făcute oricum, ci cu aportul Asociaţiei Comunelor ai cărei reprezentanţi vor fi cooptaţi în grupuri de lucru care vor pune la punct noile proiecte.

Spre exemplu, actele normative referitoare la investiţii, respectiv HG 577, Ordonanţa 7 ori Ordonanţa 40 să fie cuplate într-un singur act normativ. „|n acest moment, sunt deschise 3.700 de şantiere pe cele trei acte normative şi se doreşte închiderea acestora pentru ca abia apoi să fie deschise altele. La şantierele deschise vor fi stabilite criterii de prioritizare”, a precizat preşedintele ACoR Buzău, Marian Muşat.

Primăriile ar putea obţine gratis avizele pentru proiecte

Edilii comune

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°