Plenul Camerei deputaților a aprobat ieri modificările la Legea urbanismului propuse de Comisia de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului. Votul final va fi dat în cursul zilei de azi. Sursa: VLAD STĂNESCU
În februarie 2011 Legea urbanismului a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2011. Prin Ordonanța de Urgență 7/2011 se reducea posibilitatea consiliilor locale de a da derogări de la Planul Urbanistic General, legea orașelor în privința posibilității de construire.
Între timp Guvernul României și noii parlamentari nu au același punct de vedere. Astfel că, în urma votului din Camera Deputaților:
- Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) care au fost întocmite pe legislația anterioară OUG 7/2011 și care aveau 1 februarie 2012 data limită de aprobare pot fi din nou propuse votului consiliilor locale.
- Este posibilă din nou modificarea prin Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) cu 20% a densității construite prevăzute de legea orașelor – Planul Urbanistic General.
-Procentul de 20% poate fi depășit dacă zona care se reglementează conține supermarketuri.
-În zonele de protecție ale monumentelor istorice de valoare națională competența de avizare se mută de la Ministerul Culturii la Direcțiile județene pentru cultură, care s-au dovedit a fi sub influența autorităților locale.
„Așa cum afirma Ordinul Arhitecților, rolul Planului Urbanistic Zonal trebuie să fie de a reglementa în mod uniform zone mari din teritoriul orasului. Prin modificarea legislativă se readuce posibilitatea de reglementare prin Planuri Urbanistice Zonale pe parcela, în urma interesului privat, anomalie care a generat haosul urbanistic”, a explicat Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul.
Acesta a explicat că ONG-urile interesate de dezvoltarea urbană a localităților din România vor solici