Daily Mail publică un nou articol alarmant despre un presupus exod al românilor în Marea Britanie. Potrivit MigrationWatch, familiile care vor emigra vor câștiga de opt ori mai mult decât în România.
În cazul bulgarilor, diferența este chiar mai mare. Ei ar putea să îşi crească standardele de trai de aproape nouă ori, susţine MigrationWatch.
Raportul intervine pe fondul îngrijorărilor britanicilor cu privire la deschiderea pieţei muncii pentru români şi bulgari începând din ianuarie 2014.
Potrivit documentului, standardele de trai ale familiilor poloneze cu salariu minim au fost de patru ori mai mari în Marea Britanie decât în ţara de origine, iar aceasta înseamnă doar jumătate din avantajul pe care migraţia îl va oferi românilor şi bulgarilor.
"Având în vedere că stimulentele economice pentru români şi bulgari sunt de două ori mai mari decât cele pe care le-au avut muncitorii polonezi, ar fi absurd de sugerat că nu va exista un aflux semnificativ", susține Andrew Green, liderul MigrationWatch.
Calculul s-a făcut pe baza salariului minim şi a ajutoarelor sociale din Marea Britanie şi ţările est-europene, precum şi a puterii de cumpărare.
Un muncitor cu o soţie şi doi copii câştigă săptămânal 70 de lire sterline, echivalentul a 355 de lei, în România.
În Marea Britanie, unde salariul minim este susţinut de beneficii sociale, venitul familiei ar fi de 543 de lire sterline (2.760 de lei) pe săptămână. Familia ar putea primi și o locuinţă socială.
Chiar şi o familie care câştigă un salariu mediu în Bulgaria şi România ar putea să o ducă de trei sau patru ori mai bine lucrând în Marea Britanie pe salariul minim. Ar putea fi şi oportunităţi considerabile de economisire, o componentă importantă a emigraţiei din estul Europei, mai scrie Daily Mail, preluat de Mediafax.
Migrati