Din clasa a X-a, la recomandarea maestrului său, s-a mutat cu „arme şi bagaje” la prestigiosul liceu de muzică „Dinu Lipatti” din capitală, devenind intern, cu program cazon, cu pedagog ziua şi paznic noaptea, cu „profesori pedanţi şi examene grele”, vorba poetului, departe de familie. Timp liber? Găsitorului, bună recompensă… Studiu asiduu, audiţii, ore la școală etc. Doi ani la rând, lucru aspru în Germania, de „relaxare”, în vacanţele de vară, cu o bursă, într-o orchestră internaţională de tineret… A terminat liceul între primii trei şi tot între primii trei a intrat şi la Academie, la clasa de vioară a maestrului său… Cursuri, repetiţii, audiţii, recitaluri, concursuri, olimpiade… Mii şi mii de ore de travaliu abnorm, greu de cuantificat… Cântări „pe bani” (puţini, foarte puţini, că arta autentică în România „se dă eften” sau moca) în diferite locuri, cu diferite ocazii… Satisfacţii din ce în ce mai puţine (în ciuda distincţiilor şi premiilor obţinute), dezamăgiri tot mai multe şi din toate direcţiile… Două evenimente tragice i-au marcat cruda existenţă: la terminarea gimnaziului, i-a murit profesoara, iar la terminarea facultăţii, asistentul său – un excepţional violonist – s-a sinucis… Şi-a susţinut licenţa într-un

alt oraş din ţară, pentru că la Bucureşti „maestrul” său le-a dat de înţeles (lui şi colegilor săi) că trebuie să fie „atenţi” cu „comisia”. „Atenţia” însemna, aţi ghicit, bani. Mulţi… N-ar fi dat șpagă nici dacă ar fi avut ce da. Împreună cu prietena lui (colegă de clasă în liceu), violonistă şi ea (şefă de promoţie la Universitatea de Muzică din Braşov), sprijiniţi nemijlocit de familii, au reușit să plece trei luni în Lumea Nouă, printr-un program studenţesc, într-un sejur salutar, desfășurat sub genericul „muncim şi călătorim”. Ţară în care au înţeles pe viu, printre multe alte lucruri fundamentale, ce înseamnă să fii respectat şi apre