Guvernul Ponta îşi proiectează în aceste zile o nouă configuraţie pentru Ministerul Finanţelor pentru a reduce evaziunea fiscală.
Se pune problema înfiinţării unui corp unic de control fiscal care să integreze Garda Financiară, Inspecţia Fiscală şi alte structuri de control prin care să fie redusă evaziunea.
Potrivit celor mai recente estimări, evaziunea fiscală se ridică la circa 20% din PIB, adică aproape 30 miliarde de euro.
În condiţiile în care veniturile la bugetul general consolidat au fost de 45 miliarde de euro în 2013, orice miliard de euro câştigat va fi un plus dacă este obţinut fără creşterea fiscalităţii.
Însă noua structură a finanţelor nu va avea rezultate dacă va merge pe aceeaşi idee că marea evaziune este doar la alcool, petrol, cereale. Este adevărat că de aici poate fi obţinută la buget micşorarea diferenţei între cele 8 miliarde de euro încasări din TVA şi nivelul de 16 miliarde de euro, cât ar trebui să ajungă la buget din acest impozit conform nivelului consumului.
Dar fără o reconsiderare a filozofiei impunerii fiscale veniturile din taxe şi contribuţii sociale vor rămâne la nivelul anterior de 31-32% din PIB.
Astfel, Finanţele va trebui să nu mai fie interesate doar de surprinderea şi taxarea fluxurilor financiare exprimate în cifrele de profit şi pierderi ale companiilor, ci, într-o măsură mult mai mare, de activele rezultate în urma obţinerii acestor profituri/pierderi de către companii.
Cu alte cuvinte, pe cât de importante sunt companiile pentru veniturile la buget, pe atât de importante va trebui să devină persoanele fizice.
În mod normal, fiecare structură ANAF, fiecare agent din cadrul structurilor ANAF ar trebui să aibă sub administrare un anumit perimetru geografic unde să îşi urmărească contribuabilii şi orice modificare de active relativ la veniturile obţinute.
Absenţa acestei abor
