Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO La mulţi ani, Mihai Neşu! Fotbalistul împlineşte 30 de ani. Transmite-i un mesaj

Publicat in Adevarul, marți 19 februarie 2013 ·

Mihai Neşu, fostul fotbalist împlineşte astăzi 30 de ani. După acccidentul cumplit suferit în urmă cu aproape doi ani, viaţa fotbalistului s-a schimbat complet. Chiar dacă fotbalul l-a adus într-o situaţie teribilă, Neşu a revenit pe gazon, în urmă cu câteva zile şi a povestit cu o tărie incredibilă şi cu un calm de admirat despre noua sa viaţă.

Familia, prietenii, fanii sau foştii colegii îi sunt astăzi alături fostului fotbalist, Mihăiţă Neşu care împlineşte 30 de ani. Marea dorinţă a sportivului este să se facă bine. "Aştept să mă fac sănătos într-o zi. În rest, alte pretenţii nu mai am" a spus acesta într-un interviu acordat în urmă cu câteva zile chiar pe un teren de fotbal.

La 10 mai 2011, la un antrenament al echipei locale, fundaşul stânga şi-a fracturat coloana, după ce un coechipier a căzut peste el. De atunci, Mihăiţă e paralizat parţial, de la gât în jos.

Cu ocazia primei sale ieşiri publice după o lungă perioadă, Neşu a vorbit despre viaţa sa din ultimul an.

„Ultimul an a fost mai bun şi văd lucrurile altfel. M-am obişnuit cu situaţia. Am fost recent la Oradea şi m-am simţit foarte bine, fiindcă familia şi prietenii au fost lângă mine opt ore din 12“, a povestit Neşu pentru Pro TV.

www.Sport.ro

Întrebat cum se simte pe iarbă Neşu a răspuns: „Nu am niciun sentiment când intru pe terenul de fotbal. Aş vrea să simt tot ce nu le place oamenilor, frig, căldură, durere…dar ce pot să fac, dacă eu nu simt nimic“.

Neşu împlineşte astăzi 30 de ani, dar nu şi-a mai sărbătorit ziua de naştere, încă înainte de accidentare. „În România, de obicei, eram în cantonamente de ziua mea. În Olanda, n-am sărbătorit decât în cadru intim. Nu-mi doresc niciun cadou. Aştept să mă fac sănătos într-o zi. În rest, alte pretenţii nu mai am“, a încheiat Mihăiţă.

Mihai Neşu s-a lansat la Steaua, pentru c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Protest al studenților, în fața Teatrului Național. Aproape 200 de studenți scandează: :Călin Georgescu, noul Antonescu!” / “Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm”

G4Media acum o ora
Aproape 200 de studenți protestează în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus cu mesaje neolegionare, scrie edupedu.ro. Poziția sa surp

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum o ora
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum 30 minute
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 6 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Am făcut şi noi sondaje, nu trecea de 5% acum 3 săptămâni / Există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească

News.ro acum 2 ore
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească şi că au făcut şi ei sondaje şi acesta nu trecea de 5%

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°