Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii compensatorii pentru angajaţii DSP rămaşi pe drumuri

Publicat in Ceahlaul, marți 19 februarie 2013 ·

* Dr. Morenciu nu ştie nimic despre reorganizarea direcţiilor de sănătate publice Sindicaliştii din Sănătate protestează faţă de intenţia ministrului Sănătăţii de a reorganiza direcţiile de sănătate publică prin includerea serviciilor de supraveghere şi control în structura consiliilor judeţene. Comisia de lucru a Federaţiei Sanitas, constituită pe problema reorganizării euroregiunilor de dezvoltare, susţine clar rămânerea DSP-urilor în actuala structură, cu supraveghere, control şi autorizare,”pentru că transferul unor atribuţii către administraţia publică locală ar duce la apariţia de conflicte şi interese şi la diminuarea autorităţii Ministerului Sănătăţii în teritoriu”. Iar în cazul în care direcţii de sănătate vor fi preluate de consiliile judeţene cu o structură diferită de personal, atunci Sanitas vrea ca salarizarea personalului transferat din funcţiile publice să fie transpusă la nivelul funcţiilor similare aflate în plată. DSP Neamţ are peste 100 de salariaţi, iar în cazul reorganizării nu se ştie câţi dintre aceştia vor putea fi preluaţi de CJ. Sanitas cere să se ţină cont de normativele de personal raportat la numărul total al populaţiei şi coroborat cu problemele specifice zonale. Cât priveşte personalul excedentar, Sanitas cere imperativ redistribuirea acestuia în unităţile sanitare din teritoriu sau să beneficieze de salarii compensatorii. În timp ce toată lumea se agită în sfera Sănătăţii, dr. Dan Dorian Morenciu, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, nu are idee despre regionalizare, susţine că nu a auzit nimic despre desfiinţarea instituţiei şi îşi vede, în continuare de treabă aşa cum a făcut şi până acum. * Dr. Morenciu nu ştie nimic despre reorganizarea direcţiilor de sănătate publice Sindicaliştii din Sănătate protestează faţă de intenţia ministrului Sănătăţii de a reorganiza direcţiile de sănătate publică prin includerea ser

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima dezbatere prezidențială dintre George Simion și Nicușor Dan, organizată de Euronews la Universitatea Politehnica

HotNews acum 37 minute
Postul de televiziune Euronews a anunțat, miercuri, că organizează joi, 8 mai, prima dezbatere dintre prezidențiabilii George Simion și Nicușor Dan. Alte două dezbateri dintre cei doi contracandidați au fost anunțate de către Digi24 și TVR. „Joi, 8

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 2 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Claudiu Cazacu, XTB: Mari retaileri precum Shein şi Temu vizează Europa, după blocajul din SUA. Bătrânul continent devine noul teren al competiţiei globale

Ziarul Financiar acum 29 minute
Europa ar putea deveni noul teren central de înfruntare al marilor retaileri „izgoniţi” de barierele comerciale impuse de SUA, iar în condiţiile în care taxele vamale ridică semne de întrebare pentru viabilitatea modelului lor de business, retaileri

Siegfried Mureşan (PNL): Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de mine privind priorităţile pentru viitorul buget multianual al UE / Este important să continuăm să beneficiem de fonduri europene

G4Media acum o ora
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă, miercuri, că Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de el, privind priorităţile pentru viitorul Buget multianual al UE, în care a propus o creştere adecvată a bugetului multianual al Un

Camera de Comerţ şi Industrie a României vrea să organizeze o dezbatere economică cu cei doi candidaţi la preşedinţia României pe 13 mai, de la ora 12.00

G4Media acum o ora
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă, printr-un comunicat, că a adresat o invitaţie oficială celor doi candidaţi la preşedinţia Românei, Nicuşor Dan şi George Simion, la o dezbatere publică pe teme economice cu Camerele de Comerţ ş

Dan Suciu, BNR: Vom încerca să nu avem creşteri mari în ce înseamnă dobânzile şi cursul

Ziarul Financiar acum o ora
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că există o presiune pe curs din cauza incertitudinii politice, care s-a suprapus peste probleme ca deficitul bugetar mare. Acesta a precizat că BNR depune eforturi să nu ave

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan, cu ocazia Congresului Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone: Trăim într-o perioadă complicată, cu multe provocări. Acestea cer un răspuns ferm, bazat pe profesionalism, cooperare şi fidelitate faţă de valorile constituţionale

G4Media acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, cu ocazia Congresului Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone că trăim într-o perioadă complicată, cu multe provocări, iar acestea cer un răspuns ferm, bazat pe profesionalism, coopera

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 3 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°