Pornit de la un banal test ADN, scandalul cărnii de vită care s-a dovedit a fi de cal s-a întins cu repeziciune în majoritatea statelor din UE – numărul celor afectate ar fi ajuns la 16. Consecinţele lui se vor face simţite mult după ce ultimul bidiviu va fi fost alungat din furculiţele şi frigiderele europenilor.

Gustul pe care l-a lăsat în urmă scandalul cărnii de cal e fără îndoială amar. Amar pentru Marea Britanie şi Franţa, care au dat o demonstraţie de cum nu trebuie ges­tionată o asemenea criză, începând cu presa şi ter­minând cu diferiţi (i)res­ponsabili guvernamentali. De partea cealaltă a con­ti­nentului, amar pentru Ro­mânia, care s-a trezit arun­cată cu nasul în bălegarul acuzaţiilor, din câte se ştie până acum, pe nedrept. Şi în fine, amar pentru Uni­u­nea Europeană, care a ară­tat din nou că mai are cale lungă până la atingerea solidarităţii pe care să poată construi edificiul federal visat.

Dintre statele afectate, britanicilor le re­vine de această dată premiul pentru spec­tacolul cel mai jalnic. Imediat după ce s-a aflat că produsele de carne tocată vândută în Marea Britanie ca fiind de vită ar con­ţine de fapt şi carne de cal, britanicii şi-au îndreptat privirile peste graniţă, în căutarea vinovaţilor. Cu o certitudine mi­rosind când a naivitate, când a aroganţă, presa britanică a pornit zile în şir de la premisa că sursa produselor de carne con­trafăcute nu putea să fie în niciun caz în Marea Britanie, deoarece aici legea e – nu-i aşa? - aspră şi respectată de toţi. Pri­mii în luneta presei şi a unor responsabili britanici au fost irlandezii. Gurile rele spun că probabil din simplul motiv că au mulţi cai. Apoi, desigur, francezii, pentru că – spun aceleaşi guri rele – se ştie bine că de-acolo vin oricum toate nenorocirile peste Canal. Şi, the baddie of the day, Ro­mânia. Au apărut teorii abra­cadabrante, care ex­pli­cau surplusul