Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE a transmis Rusiei încrederea în rezultate bune ale Comisiei privind Tezaurul

Publicat in Mediafax, marți 19 februarie 2013 ·

Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE, a transmis, marţi, în consultările cu Vladimir Titov, adjunctul şefului diplomaţiei Federaţiei Ruse, încrederea că vor fi "rezultate bune" în lucrările Comisiei comune problema Tezaurului românesc care vor fi reluate în martie la Moscova.

Oficialul rus s-a aflat marţi la MAE, unde a avut consultări cu Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice şi a fost primit "pentru o scurtă întrevedere" de ministrul de Externe Titus Corlăţean, informează un comunicat MAE transmis MEDIAFAX.

Bogdan Aurescu "a exprimat încrederea că activitatea Comisiei Comune privind studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului românesc va fi reluată cu bune rezultate în luna martie, astfel cum au convenit, la Moscova, în luna octombrie 2012, co-preşedinţii acestui for bilateral", evidenţiază comunicatul MAE.

Cei doi demnitari au discutat, totodată, stadiul actual şi perspectivele de soluţionare ale conflictului transnistrean, inclusiv în contextul rundei "5+2" în curs de la Lvov (18-20 februarie). "Bogdan Aurescu a reiterat poziţia părţii române privind necesitatea înregistrării de progrese pe fondul reglementării, în cadrul de soluţionare «5+2», pornind de la premisa că o soluţie a dosarului trebuie să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială ale Republicii Moldova", evidenţiază comunicatul MAE.

Oficialul român a făcut şi o prezentarea a evoluţiilor legate de implementarea Acordului privind amplasarea pe teritoriul României a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice şi "a exprimat speranţa că dialogul NATO-Rusia în domeniu va progresa".

Totodată, în cadrul întâlnirii lui Titov cu Corlăţean "au fost abordate stadiul şi perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale, precum şi agenda de contacte politico-diplomatice şi la nivel parlamentar

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 38 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 48 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Fructele românești care sunt mai IEFTINE în Marea Britanie decât în unele magazine din țara noastră. „Ne merităm soarta”

Gandul acum 23 minute
Afinele românești au ajuns pe rafturile celui mai mare lanț de supermarketuri din Regatul Unit, Tesco iar delicioasele fructe se vând la prețuri chiar mai mici decât cele practicate de unele lanțuri de retail din țara noastră. „Blueberries (afine) d

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°