Mult timp s-a vorbit despre cheltuielile prosteşti pe care le făceau companiile statului, pentru a întreţine bunăstarea sindicală. Pentru prima dată, vom prezenta, pe larg, cum cheltuia un sindicalist, pe numele său Constantin Mitrescu, de la Energia Rovinari, între 400 şi 700 de milioane de lei vechi în fiecare lună! Nu e nici un zero în plus, în cazul în care aţi avut această impresie, ci sumele pe care le-a decontat anul trecut sindicalistul de la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul Complexului Oltenia. Uluitor este că un sfert din sume îl reprezintă… salariul lui, fără a pune uriaşa primă de vacanţă încasată în iunie, cheltuielile cu telefonul mobil, combustibilul sau cu deplasările. Bineînţeles, şi fără „tributul” pentru Marin Condescu, acordat o dată la trei luni.
Sucursala Electrocentrale Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia a decontat, timp de cinci luni, în perioada iunie-octombrie 2012, o sumă uriaşă de bani pentru a întreţine un singur sindicat, cel condus de Constantin Mitrescu, denumit Sindicatul Liber Energia Rovinari. Este vorba de 248.542 de lei, adică peste 50.000 de euro. Banii au fost cheltuiţi, în marea majoritate, doar de liderul de sindicat Mitrescu, de preşedintele executiv Marius Ursu şi se secretarul Grigore Bălu, sporadic fiind decontate câte o deplasare şi pentru alţi membri de sindicat. Dintre sumele respective, cel mai mult a „tocat” Constantin Mitrescu, acesta fiind, de altfel, cel pentru care unitatea a decontat cele mai multe facilităţi, inclusiv salariul, despre care o să detaliem folosind leii vechi (nu de alta, dar sunt mai uşor de perceput dimensiunile uriaşe ale veniturilor pe care le primea un singur sindicat, din cei 6,5 la mie din fondul de salarii). Salariul lui Mitrescu, un sfert din cheltuielile sindicatului
Astfel, din cele aproape 2,5 miliarde lei vechi plătite de SE Rovinari sindicat