Procesul în care Aristică Doru Şerban este judecat, printre altele, pentru cămătărie, şantaj şi ameninţare ar putea avea primăvara aceasta un verdict, la un an de la începerea cercetărilor ce au dus la arestarea preventivă a inculpatului până acum o săptămână şi ceva. Ieri, pentru prima dată de când a fost trimis în judecată, inculpatul, mult mai cunoscut sub numele de Habitu, a venit liber la proces, în timp ce denunţătorul său, Dan Radu Floarea, a fost adus de Poliţie, întrucât a tot lipsit la termenele anterioare, ambii fiind confruntaţi în faţa judecătorului de caz.
Atât Aristică Doru Şerban, cât şi Dan Radu Floarea au venit la Tribunal cu soţiile, ambele pentru a-şi susţine jumătăţile, dar în calităţi diferite. Dacă pe Floarea l-au adus poliţiştii încă de la prima oră a zilei, împreună cu soţia sa Manuela, Habitu a venit şi el la Tribunal dis de dimineaţă, aşteptând alături de Marioara Şerban ca dosarul să fie strigat. A avut de făcut o completare la articolele din presă pe care le-a citit în perioada în care a fost în spatele gratiilor, fiind convins că jurnaliştii nu ştiu tot adevărul, deşi scriu în baza rechizitoriului şi a declaraţiilor din dosar. „Floarea nu-i denunţătorul meu! Alea-s prostii, pe mine m-a arestat procurorul Moţa în baza unei plângeri de-a mea depusă împotriva lui Floarea. Mi-a zis că m-am întâlnit cu nu ştiu ce martor şi că nu trebuia şi aşa a decis el că e mai bine ca eu să fiu arestat. Păi câţi bani a luat Floarea de la mine…”, a spus Habitu.
Împrumuturi de zeci de miliarde
Problema banilor a rămas de actualitate şi la confruntarea directă dintre Floarea şi Aristică Doru Şerban, afaceristul denunţător declarând vehement că el i-a restituit lui Habitu toate sumele pe care le-a împrumutat de la acesta, ba i-a mai plătit şi dublul împrumutului, iar creditele tot nu au fost stinse, ceea ce l-a determinat să apeleze la auto