Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jandarmii asigură ordinea publică la competiţiile sportive

Publicat in Radical de Dolj, marți 19 februarie 2013 ·

Miercuri, 20 februarie a.c., efective din cadrul IJJ Dolj vor asigura ordinea publică, la Sala Polivalentă din Craiova, cu ocazia a două competiţii sportive

Meciul de volei feminin, dintre echipele SCM U Craiova – Tomis Constanţa, începând cu ora 17.00, respectiv volei masculin, dintre echipele SCM U Craiova – Steaua Bucureşti, începând cu ora 19.00, evenimente considerate cu un grad mediu de risc, vor fi supravegheate îndeaproape de jandarmii doljeni.

Jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Dolj, Poliţia Locală Craiova şi I.S.U. Dolj vor asigura condiţiile de securitate pentru toţi participanţii la aceste manifestări sportive şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional şi contravenţional, intervenind în cazul în care ordinea publică va fi tulburată. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj invită spectatorii să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locul de desfăşurare a competiţiei sportive, în apropierea şi în interiorul Sălii Polivalente.

Conform legislaţiei în vigoare vor fi efectuate controale corporale şi ale bagajelor, atât de jandarmii aflaţi în dispozitivele de prefiltrare cât şi la porţile de acces în sală. Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj face următoarele recomandări: cei care participă la acest eveniment trebuie să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; spectatorii trebuie să respecte măsurile adoptate de organizator (ora de acces, obiecte interzise, locuri de parcare, punctele de acces etc.); în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine; să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum 31 minute
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Sindicaliștii din apărare, ordine publică și securitate națională ies în stradă, pe 17 ianuarie, în Capitală. Ce revendicări au

HotNews acum 8 ore
Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională au anunțat miercuri seară declanșarea acțiunilor de protest comune, care vor avea loc în București, informează Agerpres. Într-un comunicat de presă, organizațiil

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 11 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 10 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

FC Barcelona: Guvernul spaniol i-a autorizat pe Dani Olmo şi Pau Victor să joace pentru catalani

News.ro acum 8 ore
FC Barcelona a fost autorizată miercuri, printr-o decizie a Consiliului Superior al Sporturilor din Spania, să-i relegitimeze pe Dani Olmo şi pe Pau Victor, ale căror licenţe fuseseră anulate de La Liga, din cauza lipsei unor garanţii financiare suf

Motivarea Tribunalului București care i-a respins cererea lui Georgescu în cazul alegerilor prezidențiale anulate: Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi prezidențial, după ce CCR a anulat primul tur / Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii

G4Media acum 9 ore
Tribunalul București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că

Premierul Spaniei îl acuză pe Elon Musk: "Cel mai bogat om de pe planetă atacă instituţiile noastre, incită la ură şi cheamă la sprijin pentru moştenitorii nazismului"

Ziare.com acum 7 ore
Premierul spaniol Pedro Sánchez l-a acuzat miercuri pe şeful platformei X, Elon Musk, că „atacă în mod deschis (instituţiile)” şi „alimentează ura”, avertizând în privinţa unei reactivări a fascismului la 50 de ani de la moartea dictatorului Franco,

VIDEO Președinta Mexicului îi dă replica lui Trump: „De ce SUA să nu fie numite America Mexicană?”

HotNews acum 7 ore
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite „America Mexicană”, ca răspuns dat președintelui ales al SUA, Donald Trump, care dorește să schimbe numele Golful Mexic în „Golful Americii”, informează AF

Vremea

București
acum

joi

5°/13°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

0°/3°
Iasi
acum

joi

5°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°
dum.

0°/4°
Constanta
acum

joi

5°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/9°
dum.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/15°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/2°