Cătălin Resceanu, directorul general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, vrea ca societatea pe care o conduce să ajungă în cel mai scurt timp la un profit considerabil.
Acesta a anunţat marţi, 19 februarie, că noua locaţie în care va funcţiona Târgul Săptămânal de la Romaneşti va fi pe strada Caracal şi sunt aşteptări mari în urma acestei schimbări.
„Pentru noi, ca societate, mutarea pe Caracal a Târgului de Săptămână va fi o chestiune profitabilă. În primul rând că am ales această locaţie, nu cum zic unii, că din cauze de partid, nimic mai fals, ci pentru că plătim o chirie mică. Adică vom da 0,5 euro pe metrul pătrat pentru 30.000 mp şi vom închiria cu 13 lei metrul pătrat la comercianţi. Deci mi se pare super rezonabil. Am avut de ales între Valea Şarpelui, unde nu aveam utilităţi şi nici drum de acces, Târgul de la Făcăi unde e jale şi aceasta din urmă, pe Caracal. Pe Caracal avem utilităţi, drum de acces, tot ce ne trebuie. Deci e mult mai bine. Eu vreau ca societatea să ajungă pe profit în curând pentru că aşa trebuie să fie, dacă totul se face legal, ca în prezent.”, a declarat Cătălin Resceanu, directorul general al SC Pieţe şi Târguri SRL. Cătălin Resceanu, directorul general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, vrea ca societatea pe care o conduce să ajungă în cel mai scurt timp la un profit considerabil.
Acesta a anunţat marţi, 19 februarie, că noua locaţie în care va funcţiona Târgul Săptămânal de la Romaneşti va fi pe strada Caracal şi sunt aşteptări mari în urma acestei schimbări.
„Pentru noi, ca societate, mutarea pe Caracal a Târgului de Săptămână va fi o chestiune profitabilă. În primul rând că am ales această locaţie, nu cum zic unii, că din cauze de partid, nimic mai fals, ci pentru că plătim o chirie mică. Adică vom da 0,5 euro pe metrul pătrat pentru 30.000 mp şi vom închiria cu 13 lei metrul pătrat la comercianţi. Deci mi se p