Ministerul Transporturilor propune creşterea pedepselor minime pentru distrugerea reţelei de cale ferată de la 2 la 4 ani, respectiv de la 3 la 5 ani în cazul sustragerii de componente sau bunuri din vagoane, precizând că anul trecut pagubele generate de furturi s-au ridicat la 46,49 milioane lei.
"În perioada 2005 - 2012 au fost înregistrate foarte multe sustrageri de elemente ale infrastructurii feroviare publice şi private, rămase în majoritatea cazurilor neidentificate. Acest fenomen a devenit acut în perioada ultimilor ani şi a afectat direct infrastructuri feroviare recent modernizate pentru care au fost cheltuite importante sume atât din fonduri externe, cât şi de la bugetul de stat", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează modificarea Legii nr. 289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată. Astfel, în 2011, pe reţeaua feroviară publică au avut loc 4.175 de cazuri de sustrageri, cu o valoare a pagubelor de 32,38 millioane lei, iar în 2012 au existat 3.465 de cazuri, cu o valoare a pagubelor de 46,49 milioane lei (10,4 milioane euro).
Ministerul Transporturilor propune creşterea pedepselor minime pentru distrugerea reţelei de cale ferată de la 2 la 4 ani, respectiv de la 3 la 5 ani în cazul sustragerii de componente sau bunuri din vagoane, precizând că anul trecut pagubele generate de furturi s-au ridicat la 46,49 milioane lei.
"În perioada 2005 - 2012 au fost înregistrate foarte multe sustrageri de elemente ale infrastructurii feroviare publice şi private, rămase în majoritatea cazurilor neidentificate. Acest fenomen a devenit acut în perioada ultimilor ani şi a afectat direct infrastructuri feroviare recent modernizate pentru care au fost cheltuite importante sume atât din fonduri externe, cât şi de la bugetul de