O femeie de 70 de ani, din Păuneşti, era cât pe ce să piardă 4 mii de lei, bani pe care i-a trimis unui necunoscut care s-a dat drept fiul său. Norocul ei a fost că a greşit prenumele infractorului, astfel că acesta nu a putut ridica banii de la bancă. Poliţiştii din Adjud îl caută pe infractor, iar în paralel derulează o campanie de informare cu privire la înşelăciunile de acest gen.
O femeie din comuna Păuneşti a fost păcălită de un infractor, care s-a dat drept fiul său şi i-a cerut să-i trimită 4 mii de lei. Norocul ei a fost că a greşit unul dintre prenumele destinatarului, astfel că banii s-au reîntors în contul său.
Vinerea trecută, Mareea C., de 70 de ani, a fost sunată de un bărbat, care s-a recomandat ca fiind fiul ei. Acesta i-a spus că a fost implicat într-un accident de circulaţie şi i-a cerut 4 mii de lei, susţinând că are nevoie de ei pentru a cădea la pace cu victima. Infractorul i-a cerut „mamei“ să trimită banii pe numele Florin Cristian Tudorache. Fără să stea pe gânduri şi fără să-şi sune fiul pentru a-l întreba dacă a păţit ceva, septuagenara a mers la o bancă din Adjud şi a trimis suma cerută de necunoscut. La bancă, în loc să completeze pe formularul de depunere prenumele Cristian, ea a trecut Cristi. Ăsta a şi fost norocul său, căci atunci când infractorul a mers la bancă pentru a ridica banii, angajaţii unităţii au refuzat să-i dea suma deoarece prenumele din formular nu co-respundea cu cel din cartea de identitate. La trei zile după ce a trimis banii, bătrâna a realizat că a fost înşelată. A mers la banca din Adjud de unde trimisese banii şi s-a interesat de ei, ocazie cu care şi i-a recuperat.
Poliţiştii adjudeni au fost informaţi despre înşelătorie, ei demarând o anchetă pentru a-l identifica pe autor. „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă în vederea identificării persoanei care