Am rămas dator cu un răspuns celor care reclamă ruperea oricărei legături financiare dintre bugetul public şi Biserica majoritară. Pe fundalul crizei şi al stagnării economice, apelul pare justificat. Şi totuşi nu este. De ce?
Înainte de toate, se operează cu cifre false. Jumătate de miliard de euro pe an doar pentru BOR?! Ar trebui divulgată metoda de calcul. Au vrut să spună lei? Cum exagerarea reprezintă cea mai eficientă metodă de discreditare, suma avansată este tocmai bună pentru a stârni indignarea. Aşa ajung preoţii să împartă antipatia cu magistraţii, militarii, foştii securişti, cu revoluţionarii, reali sau făcuţi, cu parlamentarii şi alte categorii stipendiate excesiv. Un clasic exemplu de inducere în eroare.
Apoi, contestatarii raporturilor actuale dintre stat şi culte fac dovada unei crase inculturi. Nu îi interesează istoria social-teologică, pe alocuri dramatică, la capătul căreia s-a ajuns, prin legea din 2006, la instituirea parteneriatului dintre autorităţile publice şi confesiunile religioase. Se poate imagina un sistem viitor. Ca de atâtea ori la noi, din păcate, dezbaterea este însă ratată fundamental printr-o punere în pagină deficitară.
Nu în ultimul rând, se trece prea repede cu vederea că societatea românească este majoritar religioasă. Se declară astfel. Cetăţeanul plătitor de taxe nu poate fi separat de credincios. Sigur, trebuie discutat despre modul concret prin care banii circulă între stat şi culte, despre transparenţa cheltuirii lor şi ordinea priorităţilor. Toate acestea însă presupun un dram de bună credinţă.
Agitatorii temei sunt nu doar incorecţi cu cifrele, manipulând, dar îşi arată lipsa de onestitate prin toate elementele demersului. Ştiu că nu vor avea imediat câştig de cauză. Menţin subiectul cald. Poate, poate. Ca şi cu religia în şcoală. Fac trimiteri urechiste la legislaţii europ
