Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce e Rom�nia etern aceeași?

Publicat in Revista22, marți 19 februarie 2013 ·

Nu am văzut decât câteva dintre spec­ta­colele Centenarului Caragiale, dar nu ezit să fac o afirmație care, sunt sigur, stă în picioare și în fața celor care au urmărit mai multe decât mine: astăzi, punerea în scenă a unei piese a „mult-iubitului“ nos­tru nenea Iancu nu mai înseamnă pentru un regizor asumarea unui lăudabil efort de apropiere și de inedită iluminare a bo­găției semantice și ideatice a textului - pre­misa de la care se pleacă, ca o condiție sine qua non, ține de intenția progra­ma­tică a acestuia de a disloca din țâțâni și a transla lumea autorului până la data calen­daristică la care are loc repre­zentația. Acest pasaj prin timp nu se face cu o fi­rească grijă de a produce cât mai puține stricăciuni produsului original, din con­tră: cu cât matricea este tot mai greu re­cognoscibilă, cu atât „victoria“ de­mon­stra­ției contemporaneității ilustrului sărbătorit este mai zgomotos sărbătorită. Ce ni se propune în locul a ceea ce unii dintre noi credeam că înseamnă lumea lui Caragiale? Imaginile redundante și de­zolante ale realității în care trăim astăzi, de care ne-am săturat până la lehamite, în care intriga și personajul caragialian res­piră ca peștele în apă. Am ajuns să ni se ofere parafraze ale textului clasic, în care autorului nu i se mai recunoaște nici măcar iscusința de-a fi găsit titlul cel mai potrivit pieselor pe care ni le-a lăsat spre amară delectare și inutilă reflecție. E ne­voie ca, după o sută de ani, un binevoitor să se aplece cu milostivenie și să-i pună în bună-ordine paginile și să le numească cum îi trece lui cel mai bine prin minte. Halal!

Rândurile mai mult amare decât severe de la începutul acestor notații nu sunt în mod special provocate de O scrisoare pier­dută, spectacolul Naționalului craiovean pus în scenă de Mircea Cor­niș­teanu, om căruia în niciun caz nu i s-ar putea reproșa vreodată indiferență sau dra­goste

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 13 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 11 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 6 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 8 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°