Iată câteva căi bătătorite care au dus la degradarea presei din România și, implicit, la scăderea onorabilității, a credibilității și libertății sale.
Ce se întâmplă astăzi cu mass-media din România seamănă și nu seamănă cu descrierea ei din anii ‘90. Pe atunci încă nu se realizaseră incredibile averi din fraudarea statului, încă nu existau mari trusturi de presă folosite de moguli pentru a-și regla conturile fie cu instituțiile obraznice ale statului cum ar fi Justiția, DNA, ANI etc., fie cu adversarii, iar publicul avea o încredere nețărmurită în presa pentru care făcea, în primii ani de după Revoluție, cozi la chioşcurile de ziare. Politicienii însă aveau aceleași metehne și găseau metode de a închide gura jurnaliștilor, fie prin proiecte de legi năstrușnice, fie prin finanțarea unor publicații favorabile puterii, fie prin hărțuirea în justiție a ziariștilor, pentru infracțiuni ca insulta sau calomnia, aflate pe atunci în Codul Penal. Deși aparent avantajați de reglementările europene, de existența unui Contract Colectiv de Muncă pe ramura mass-media, de prezența unor organizații media vigilente, de certa deschidere către lume a României prin inevitabila globalizare, jurnaliștii de azi au mai puține opțiuni ca oricând, ceea ce le afectează etica și libertatea.
Iată câteva căi bătătorite care au dus la degradarea presei din România și, implicit, la scăderea onorabilității, a credibilității și libertății sale.
Dependența de politic a condus, ca în toată societatea românească, la o puternică polarizare a pozițiilor în detrimentul prezentării imparțiale, în numele interesului public. Raportul OSCE despre alegerile din decembrie 2012 arată „afilierea politică din ce în ce mai pronunțată a principalilor difuzori“, cu exemple de domeniul evidenței: trustul Intact și OTV. Profesorul Peter Bajomi-Lazar de la O
