Sunt bătrâni iar amintirile sunt poate singurele dovezi ale trecerii lor prin viaţă. De cum treci pragul Centrului de Bătrâni din Novaci te întâmpină poveştile, zecile de poveşti pe care bătrânii ar tot sta să le depene, în speranţa că cineva le mai poate aduce înapoi acele crâmpeie de viaţă. Cei 26 de bătrâni de la Centrul de Bătrâni Novaci sunt oameni încercaţi de viaţă iar poveştile lor sunt impresionante.

L-am cunoscut zilele trecute pe Constantin Răduţoiu, un om născut într-o zi mare, 19 februarie la fel ca marele Brâncuşi. Tot la fel de mare este şi Constantin Răduţoiu, un om pe care îl poţi citi ca o carte deschisă. Este originar din Sadu şi tot la Sadu a lucrat vreme de 43 de ani, la uzina de armament. În paralel a reuşit să urmeze şi o şcoală de muzică, învăţând tainele acordeonului. Pentru a nu se simţi singur şi a fi mai aproape de instrumentul său de suflet, bătrânul, în vârstă de 83 de ani şi-a adus cu el la centru cele două acordeoane, dar şi o orgă dragă sufletului său. Doarme cu ele ca căpătâi şi susţine că acestea sunt singurele comori care i-au mai rămas. Le îngrijeşte, le repară atunci când se strică iar când e rost de veselie îşi încântă colegii cu câte o baladă. Ştie că aceste lucruri sunt singurele care mai pot alina durerea, aproape vizibilă din ochii celor care îşi duc bătrâneţile la Azilul de la Novaci. „Eu sunt aici din 2004, de pe 6 septembrie. A fost bine aici, m-am simţit bine. M-am obişnuit aici. Am lucrat la Sadu 43 de ani, am făcut o şcoală de acordeon, 14 ani. Aici am cu mine două acordeoane şi o orgă, mai cânt cu ele câteodată. Mai cânt colegilor mei de aici. Cu toţi suntem aici, ca o familie personalul este foarte bun, oamenii sunt buni. Aici practic este casa mea”, a spus bătrânul. Ieri Constantin Răduţoiu şi-a sărbătorit ziua de naştere, alături de colegii de la centru. Întrebat despre familie, acesta a recunoscut că are