Fostul comisar european pentru extindere Gunter Verheugen consideră că oraşul Cluj-Napoca este prin excelenţă european, iar dacă dorim să definim identitatea europeană este suficient să privim spre acest oraş situat în inima Transilvaniei.
În discursul de mulţumire pentru titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, care i-a fost conferit, miercuri, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în Aula Magna, fostul comisar european pentru extindere Gunter Verheugen a arătat că este 'recunoscător pentru invitaţia de a veni la Cluj-Napoca' şi pentru distincţia acordată.
„Sunt recunoscător să primesc titlul de Doctor Honoris Causa din partea nobilei Universităţii 'Babeş-Bolyai'. Doresc să-mi manifest recunoştinţa faţă de domnul Vasile Puşcaş, care a fost adversarul meu în procesul de negociere. De asemenea, sunt recunoscător pentru Laudatio care mi s-a făcut azi în Aula Magna a universităţii”, a spus fostul demnitar al Comisiei Europene, citat de Agerpres.
El a arătat că din experienţa sa de prim-comisar pentru extindere cunoaşte că România s-a confruntat şi încă se confruntă cu trecutul şi cu istoria sa, precum şi cu un dureros proces de transformare.
„Îmi aduc bine aminte de prima vizită pe care am efectuat-o în România, în 1979. Chiar dacă protocolul de stat şi siguranţa naţională de atunci au făcut în aşa fel încât să nu pot să văd realităţile triste din acea perioadă, am fost totuşi şocat să văd o ţară europeană care se chinuia să supravieţuiască în adevăratul înţeles al cuvântului. M-am întors în România şi după sfârşitul dictaturii şi am putut să văd diferenţele. Dacă este să compar, azi, ţara pe care am văzut-o în 1979, nu pot decât să admir schimbările majore care s-au produs. Romania nu este doar o ţară care aparţine Uniunii Europene şi este o ţară care reuşeşte să se transforme prin sine”