Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a detonat bomba procurorilor DNA Valentin Preda, cercetat penal alături de naşul fostului şef al IPJ Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 20 februarie 2013 ·

Nicuşor Constantinescu: „Comanda a dat-o Traian Băsescu, care coordonează serviciile secrete de atâţia ani de zile"

Răducu Valentin Preda, din Constanţa, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cercetat penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Decizia îl vizează şi pe Dan Emil Manolachi, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, naşul comisarului-şef Valentin Burlacu, după cum chiar el ne-a confirmat, fost şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (în prezent angajat al DNA). Valentin Preda a fost luat la audieri din faţa sediului Ministerului Dezvoltării Regionale, DNA susţinând într-o informare oficială că această procedură s-a realizat „conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale", potrivit căreia „învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură".

În urmă cu două seri, după circa 12 ore de audieri în cauză, Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut public comunicatul cu numărul 129/VIII/3, prin intermediul căruia s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale faţă de Dan Emil Manolachi şi faţă de Răducu Valentin Preda. În sarcina lui Manolachi, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, colegii acestuia au „reţinut infracţiunea de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii, infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupţie". Potrivit DNA, în sarcina lui

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu este audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990, fiind inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ziare.com acum 2 ore
Fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar procurorii îl vor audia acasă miercuri, 1 ianuarie. În timp ce Petre Roman, inculpat în același caz, a mers la Parchetul General, pr

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Damian Drăghici a compus coloana sonoră pentru filmul„Țăndări”! Din distribuția filmului lui Bogdan Naumovici fac parte cunoscuți actori de comedie

Cancan acum o ora
Celebrul interpret și compozitor Damian Drăghici semnează coloana sonoră a filmului „Țăndări”, primul lungmetraj al publicitarului Bogdan Naumovici. Acțiunea filmului are loc în Movilița, unde primarul implică toată suflarea din sat în organizarea u

FOTO | AnimaWings dă start zborurilor București–Cluj și retur. Cât costă biletele

Wall-Street.ro acum 39 minute
Compania aeriană AnimaWings a dat startul zborurilor directe București-Cluj-Napcoca și retur, cu aproape două luni mai devreme decât planificase inițial, rută pe care va avea 8 zboruri săptămânale. ”AnimaWings își consolidează prezența pe piața inte

Ce urmează pentru președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce a fost arestat

HotNews acum o ora
Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într

S-au tras la sorţi barajele de departajare din Cupa României

Mediafax acum 23 minute
La finalul fazei grupelor, după aplicarea criteriilor de departajare, aşa cum sunt prevăzute în regulamentele în vigoare, în două grupe este nevoie de un meci suplimentar pentru stabilirea ierarhiei finale. În urma tragerii la sorţi, barajele de dep

Ciolacu anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat: Dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani şi nu se vede nici o restructurare şi niciun plan de redresare, se poate intra în zona de insolvenţă

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că preşedinta ANAF va face o analiză detaliată privind companiile de stat, el arătând că, dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani şi nu se vede nici o restructurare şi niciun plan de redresare, se poate intra în zona

Mircea Fechet: Reciclarea ambalajelor SGR a intrat pe lista de obiceiuri bune ale românilor / În luna decembrie, în care sărbătorile de iarnă ne ocupă tuturor agenda, au fost returnate peste 290 milioane de PET-uri, sticle şi doze de aluminiu / Noi puncte de colectare

News.ro acum 56 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă, miercuri, că reciclarea ambalajelor din Sistemul de Garanţie-Returnare ”a intrat pe lista de obiceiuri bune ale românilor”, iar în luna decembrie au fost returnate peste 290 milioane de PET-uri, sticle şi d

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°