"Mechel a vândut cele patru combinate din România unei firme din Bucureşti, controlată de doi cetăţeni ruşi. Preţul: doar 52 de euro", titrează Adevărul în ediţia de miercuri: "Grupul rus Mechel a vândut pentru 230 de lei (52 de euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.
Ioan Pascu, liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, spune că a auzit de la televizor despre vânzarea combinatelor Mechel din ţară. El speră că intenţiile cumpărătorilor să fie de a investi în fabrică, însă presimte că nu va fi aşa".
Potrivit Cotidianul, "Fenechiu rade tot": "Am auzit că venirea liberalilor la putere, mai ales la Ministerul Transporturilor, a însemnat un microbuz venit de la Iaşi din care au fost descărcaţi toţi directorii direcţiilor implicate în cheltuirea banilor din minister. Sună a banc politic. Nici vorbă!
Imediat după numirea sa, Relu Fenechiu şi-a adus în mare grabă un pluton de subordonaţi devotaţi pe care i-a instalat fără nici o ezitare la Ministerul Transporturilor. Ca şi cum ar fi fost ministerul său! Pe toţi cei dinainte, mulţi dintre ei aduşi tot de liberali (înaintea lui Relu Fenechiu, preţ de câteva luni, Ministerul Transporturilor a fost condus de brunetul vopsit Ovidiu Silaghi), i-a trecut în poziţii secundare".
"Crin a pus de-un puci la PNL Sector 1 înainte de Congres", aflăm din Cotidianul: "Ca un adevărat dictator ce se visează, Crin Antonescu nu mai doreşte nicio voce critică la adresa sa la Congres, motiv pentru care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi asigura 99,99% din voturi, ca-n vremurile bune când domnia sa studia cu repetiţie istoria contemporană a ţării.
Ultima redută care stătea în calea absolutismului lui Antonescu era chiar organizaţia PNL Sector 1 Bucureşti care, deşi