Există numeroase legende conform cărora piramidele din Egipt ar aduce cu ele blestem celor care ar intra cu gânduri necurate în interiorul lor şi mii de oameni cred aceste superstiţii, iar desenele realizate în interiorul unei piramide construite în 1300 î.Hr le întăresc aceste convingeri.
Oamenii de ştiinţă au descoperit pe pereţii piramidei din Abydos mai multe sculpturi în piatră care înfăţişează maşinării moderne, precum elicoptere, avioane sau submarine.
În interiorul templului realizat de faraonul Seti I şi de fiul său Ramses al II-lea se găsesc mai multe astfel de desene pe care oamenii de ştiinţă nu le pot explica decât prin nişte supoziţii.
Aceştia cred că maşinăriile sculptate în piatră, alături de alte hieroglife nedescifrate până acum, sunt de fapt nişte greşeli. Cei care au construit templul au rescris mesajul lor peste nişte desene deja existente în piatră, ajungându-se la formele acestea.
Există numeroase legende conform cărora piramidele din Egipt ar aduce cu ele blestem celor care ar intra cu gânduri necurate în interiorul lor şi mii de oameni cred aceste superstiţii, iar desenele realizate în interiorul unei piramide construite în 1300 î.Hr le întăresc aceste convingeri.
Oamenii de ştiinţă au descoperit pe pereţii piramidei din Abydos mai multe sculpturi în piatră care înfăţişează maşinării moderne, precum elicoptere, avioane sau submarine.
În interiorul templului realizat de faraonul Seti I şi de fiul său Ramses al II-lea se găsesc mai multe astfel de desene pe care oamenii de ştiinţă nu le pot explica decât prin nişte supoziţii.
Aceştia cred că maşinăriile sculptate în piatră, alături de alte hieroglife nedescifrate până acum, sunt de fapt nişte greşeli. Cei care au construit templul au rescris mesajul lor peste nişte desene deja existente î