Majoritatea acţionarilor băncii elene Eurobank au acceptat oferta de preluare prin schimb de acţiuni prezentată de instituţia de credit rivală National Bank of Greece (NBG), acesta fiind ultimul obstacol pentru finalizarea unei fuziuni care va permite NBG să rămână cea mai mare bancă a ţării.
NBG şi Eurobank sunt prezente pe piaţa bancară din România. NBG deţine Banca Românească, iar Eurobank controlează Bancpost.
Peste 84% din acţionarii Eurobank au acceptat oferta NBG până la termenul limită, vineri, potrivit unui document transmis Bursei de la Atena şi citat de Bloomberg. NBG, cea mai mare instituţie de credit a ţării, cu o capitalizare de 951 mil. euro, a propus în octombrie fuziunea cu Eurobank. Eurobank are o valoare de piaţă de 250 mil. euro.
Fuziunea va creşte lichiditatea şi va ajuta la limitarea costurilor operaţionale şi a provizioanelor.
Băncile din Grecia trec printr-un proces de restructurare, ca urmare a pierderilor masive înregistrate anul trecut din participarea la un program de ştergere a datoriilor statului elen şi creditelor neperformante.
Noua entitate rezultată în urma fuziunii se va numi NBG Group, va avea active de 178 mld. euro, un sold al creditelor de 110 mld. euro şi depozite de 87,9 mld. euro, a anunţat NBG în octombrie.
Majoritatea acţionarilor băncii elene Eurobank au acceptat oferta de preluare prin schimb de acţiuni prezentată de instituţia de credit rivală National Bank of Greece (NBG), acesta fiind ultimul obstacol pentru finalizarea unei fuziuni care va permite NBG să rămână cea mai mare bancă a ţării.
NBG şi Eurobank sunt prezente pe piaţa bancară din România. NBG deţine Banca Românească, iar Eurobank controlează Bancpost.
Peste 84% din acţionarii Eurobank au acceptat oferta NBG până la termenul limită, vineri, potrivit unui document transmis Bursei de la Atena şi citat de Bloomberg. N