Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul priveşte cu optimism returul

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 februarie 2013 ·

Echipa de pe litoral a încheiat ultimul cantonament desfăşurat în Antalya fără înfrângere şi acum pregăteşte primul joc oficial din 2013, la propria bază.

Reprezentanta Cons-tanţei în eşalonul de elită al fotbalului românesc, FC Viitorul, şi-a încheiat şi al doilea stagiu de pregătire din Antalya. Acest al doilea cantonament s-a încheiat cu un bilanţ pozitiv pentru trupa lui Cătălin Anghel. Dică şi compania au jucat trei meciuri de verificare, două dintre ele fiind câştigate, iar unul încheiat la egalitate.

În primul joc amical al stagiului, Viitorul a întâlnit echipa ce conduce în campionatul Armeniei, FC Shirak. Constănţenii s-au impus cu scorul de 2-1, reuşitele fiind semnate de Dică şi Puţanu.

Un nou succes s-a consemnat şi în al doilea joc de verificare, de această dată disputat în compania echipei bulgare FK Montana. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0, golul fiind marcat de Alexandru Lazăr.

În cea de-a treia şi ultima partidă de verificare a Viitorului, adversara a fost Cernomorets Odessa, locul cinci în puternicul campionat al Ucrainei. Scorul acestei ultime întâlniri a fost egal, nici una dintre cele două echipe nereuşind să marcheze.

Aşadar, trei meciuri reuşite de echipa de pe litoral care aşteaptă reluarea campionatului. Primul meci oficial din acest an este programat pe 25 februarie, luni, iar adversara este nimeni alta decât ocupanta locului secund în ierarhia Ligii I, Astra Giurgiu. Echipa patronată de Gheorghe Hagi porneşte cu şansa a doua, mai ales că joacă în deplasare. În turul întrecerii, la Galaţi, Viitorul şi Astra au încheiat la egalitate, fără gol marcat.

„Suntem mulţumiţi de rezultatele celor două cantonamente efectuate în Antalya. Pregătirea a decurs bine şi nu am avut parte de surprize neplăcute. Mai avem câteva zile la dispoziţie pentru a pregăti jocul cu Astra Giurgiu şi sper să folosim acest timp cât

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum 55 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum o ora
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum 55 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum 27 minute
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 3 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Zelenski, contestat de oficialii americani. Ce l-a supărat pe Trump

Mediafax acum o ora
Consilierul american pentru securitate naţională, Mike Waltz, a declarat că „nu este clar” dacă Zelenski este dispus să negocieze cu bună-credinţă şi că Ucraina are nevoie de un lider capabil să ajungă la un acord atât cu Washingtonul, cât şi cu Mos

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum o ora
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°