Numele lui Klaus Iohannis a făcut deja faimă României, cu tot ceea ce a scos în evidență personalitatea „teutonului de Sibiu”: un oraș îngrijit, o fostă capitală culturală europeană, investiții, punerea în evidență a unei istorii legate de sașii din Transilvania, cu multe surprize ce mai ies la iveală după aproape 1000 de ani, cu seriozitatea lui și cu fosta șansă de a fi putut avea un prim-ministru (2009) recunoscut de partea germanofilă a Europei. Toate acestea, împachetate ardelenește și procesate în interes european se reafirmă dintr-o perspectivă a cărei eleganță nu poate fi contestată: intrarea lui Iohannis în PNL. Nimeni și nimic nu ar fi creat bănuiala unei astfel de mixări a unor energii de care aveam nevoie. România însăși avea nevoie de o recunoaștere a unui edil local, ca lider de valoare și valență naționale, în vreme ce posturile de televiziune se frământă isteric despre războiul Udrea – Blaga, un fapt prea mic pentru un viitor important. Iohannis aduce cu el statura unui profesor de liceu, dar a unuia de format clasic, cu expresia unui intelectual care iubește cartea, dar și omul. PNL câștigă un om valoros, România arată că produsul civilizației teutone nu trebuie să fie înregimentat neapărat în Forumul German, care, până la urmă, este un ONG cu mai puțină penetrare politică. Intrarea lui Iohannis în PNL începe să semene cu filele de istorie liberală interbelică, atunci când majoritatea intelectualilor din România erau… liberali. Dar Iohannis este un câștig și pentru USL, la modul general, pentru că și PSD îl dorea prim-ministru în vremea în care, pentru turul doi, în decembrie 2009, Băsescu pregătea falsificarea voturilor din străinătate, la ambasadele pedeliste, când, să nu uităm, ”vota” cam la fiecare 13 secunde câte un alegător ”entuziast”! Dar, iată, vremurile se schimbă, ca și actorii pe scenele lumii, ca și cei care gestionează zâmbete