Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a luat foc apartamentul de la o priză defectă

Publicat in Impact in Gorj, joi 21 februarie 2013 ·

S-a întors acasă de la piaţă şi a găsit locuinţa plină de fum. Este cazul unei pensionare din Târgu-Jiu, care s-a ales cu câteva pagube din cauza unui incendiu izbucnit cel mai probabil de la o priză defectă. Pompierii au reuşit să stingă focul înainte de a cuprinde întreaga locuinţă.

Un apel pe 112 anunţa ieri că, la un apartament din Târgu-Jiu, a izbucnit un incendiu. Pompierii au pornit în grabă să stingă focul ameninţător. Vecinii apartamentului cuprins de flăcări au chemat în ajutor pompierii imediat ce au simţit miros de fum: „Eram în casă şi am simţit miros de fum. Am ieşit din apartament şi am văzut că fumul ieşea din locuinţa vecinei. Bătrâna era la uşă şi plângea că e foc în apartament. Am sunat repede la 112 şi am chemat pompierii. Am ieşit din case toţi vecinii pentru că există risc să se extindă”, a spus o vecină din bloc. Un alt vecin a declarat ieri că fumul îi intrase în locuinţă şi a ieşit repede să vadă ce s-a întâmplat: „Eram în casă şi pe hol am văzut fum şi simţeam miros greu. Am ieşit repede împreună cu soţia că ne-am dat seama că e un incendiu. Am auzit că la vecina probabil de la o priză defectă a luat foc”, a spus un alt vecin. Proprietara apartamentului cuprins de flăcări a povestit că s-a întors de la cumpărături, iar când a deschis uşa locuinţei a văzut foc şi fum. A rămas pe scară, iar vecinii i-au sărit în ajutor: „Venisem de la piaţă şi când am intrat în casă am văzut fum şi foc. Am ieşit repede şi mi-a venit şi rău că sufăr cu inima. Vecinii au chemat pompierii să stingă focul”, a povestit bătrâna speriată că focul îi va mistui locuinţa. Două autospeciale au ajuns la faţa locului, iar pompierii s-au grăbit să stingă incendiul înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuinţă. Celelalte apartamente au fost evacuate pentru a preveni eventuale incidente: „Am fost chemaţi să intervenim la stingerea unui incendiu izbucnit la un a

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 44 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 25 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°