Site-ul conso remarca săptămâna trecută, cam în aceeaşi perioadă în care Cristian Hoştiuc scria în Ziarul Financiar că 2012 a fost un an de coşmar pentru BRD, că s-a depăşit pragul de 18% pentru creditele neperformante. Evident că neperformanţa trebuie provizionată, provizioanele anulează profiturile şi băncile declară că recurg la disponibilizări de personal.
Acest circuit e considerat normal de analişti, însă eu îmi aduc aminte că, la început, când a izbucnit criza financiară şi creditele neperformante au ajuns la 2%, americanii au recurs la instrumente de piaţă şi au început să le externalizeze. Nici spaniolilor nu le-a luat prea mult să reacţioneze şi au executat scurt 400.000 de proprietăţi, ceea ce le-a permis, în ciuda problemelor sistemului bancar, să menţină neperformanţa sub 10%. Numai românii, în loc să execute garanţiile ca în modelul american sau spaniol pentru a fi procurate resurse, au decis oprirea creditării sectorului privat pentru a avea statul de unde să se împrumute. Dacă le-ar fi executat ar fi procurat resurse pentru a finanţa şi sectorul privat. Dar în loc de asta a apărut Programul Prima Casă pentru a se conserva preţul activelor, ceea ce a omorât şi puţina piaţă imobiliară care mai exista. Fără credit, fără tranzacţii pe piaţa activelor imobiliare, volumul creditelor neperformante a crescut de la 7,89% în 2009 şi 11,85% în 2010, la 14,33% în 2011 şi 18,23% în 2012.
Haideţi să ne întoarcem la început. Bancherii vor să dea oameni afară pentru a micşora costurile, înainte de restructurarea activelor. Vor să reducă semnificativ un capitalul uman pe care l-au angajat şi calificat cu greu în anii de “boom”, riscând să facă entităţile pe care le conduc nefuncţionale. Acesta e un exemplu de antimanagement. La fel majorează productivitatea şi managerii de companii în economia românească, pe seama trimiterii salariaţilor în şomaj sau a
