Peste 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la meciul dintre CFR Cluj şi Inter Milano, de joi.
Partida retur din 16-imile de finală ale Europa League dintre CFR Cluj şi Inter, programată joi, de la ora 20.00, este considerată cu grad de risc ridicat, potrivit unui comunicat de miercuri al celor două instituţii. Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată a Stadionului "Dr. Constantin Rădulescu", dar şi pe traseele de afluire-defluiere ale spectatorilor. Traficul auto şi pietonal în ziua meciului va fi restricţionat începând cu ora 17.00, iar accesul pe stadion se va face începând cu ora 18.00. De asemenea, măsurile de ordine din interiorul stadionului vor fi menţinute de 215 agenţi de pază.
La meciul de joi au interdicţie de participare 12 suporteri ai echipei CFR Cluj.
Echipa italiană este aşteptată la Cluj, miercuri, în jurul orei 13.00, urmând a fi cazată la cel mai mare hotel din oraş, în care au fost rezervate 50 de camere. De la ora 14.45 va avea loc antrenamentul oficial al CFR Cluj, urmat de conferinţa de presă (16.30), în timp ce Inter Milano va susţine conferinţa oficială de la ora 17.15, iar antrenamentul de la ora 18.00.
Meciul retur CFR Cluj-Internazionale Milano, din 16-imile de finală ale Europa League, este programat, joi, de la ora 20.00. În prima manşă, Inter a câştigat, pe teren propriu, cu scorul de 2-0.