Întrebat, miercuri seară, la Antena 3, dacă ar fi interesat de un post în Guvernul Ponta, Klaus Iohannis a declarat că nu ar accepta, pentru că este legat de Sibiu.
"Domnul prim-ministru Ponta mi-a oferit un post, nu în acesta, în Guvernul provizoriu, şi nu am putut să accept provocarea atunci, era la puţin timp după alegerile locale. Nu aş fi putut să plec la scurt timp după alegeri din Sibiu, mi s-a părut că nu mi se potriveşte. A fost un post de ministru plin, nu are relevanţă", a spus Iohannis.
Întrebat dacă ar accepta un post în cazul în care i s-ar oferi din nou, Iohannis a dat un răspuns negativ.
"Cred că nu. Mă simt legat de Sibiu. Acum nu aş accepta", a precizat Iohannis.
În august 2012, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, declara că a discutat cu Victor Ponta "posibilitatea de a lucra în Guvern" şi că în timpul discuţiilor s-au "oprit un pic" asupra Ministerul Afacerilor Europene, dar "discuţia a mers repede mai departe", întrucât i-a explicat premierului că nu poate pleca imediat după ce sibienii l-au ales.
"Esenţa discuţiei am comunicat-o şi noi, şi Guvernul, a fost vorba despre proiectele Sibiului. Fiind ziua în care s-a remaniat Guvernul, evident că am discutat şi această chestiune şi pot să confirm că am discutat şi posibilitatea de a intra în Guvern, adică să intru eu în Guvern. Nu am discutat nici atunci, nici altă dată postul de la Externe, nici de la Interne, nici de vreun alt post care a fost remaniat şi ocupat luni", afirma atunci primarul Sibiului.
Întrebat, miercuri seară, la Antena 3, dacă ar fi interesat de un post în Guvernul Ponta, Klaus Iohannis a declarat că nu ar accepta, pentru că este legat de Sibiu.
"Domnul prim-ministru Ponta mi-a oferit un post, nu în acesta, în Guvernul provizoriu, şi nu am putut să accept provocarea atunci, era la puţin timp după alegerile locale. Nu aş fi putut să pl