Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişorenii au lansat o petiţie împotriva TimPark şi pentru realizarea unui sistem de parcare european

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Noul sistem de parcare TimPark, gândit de primarul Nicolae Robu dup[ modelul din San Francisco, nu pare să aibe prea mult succes în rândul timişorenilor.

TimPark, noul sistem de parcare în Timişoara, care va intra în vigoare începând de la 1 martie, nu este agreat de toţi locuitorii oraşului. Adversarii poltici al primarului liberal s-au arătat chiar revoltaţi de vestea că noul sistem de parcare nu este altceva decât o prelungire a fostului Telpark, care avea deja varianta plăţii cu telefonul mobil.

Astăzi a apărut o petiţie online prin care se strang semnături ca acest sistem de parcare să nu fie acceptat.

“E timpul ca Timişoara să devină europeană şi în ceea ce priveşte sitemul de parcare. Vrem un sistem civilizat, european, testat şi încercat în mai multe oraşe. Nu mai vrem să fim cobaii încercărilor autorităţilor. Vrem să fie simplu, intuitiv, transparent şi eficient”, se arată în petiţie.

O dată cu implementarea TimPark-ului, vor dispărea tichetele de parcare, iar plata se va putea face exclusiv prin telefonul mobil. Astfel, cei care nu dispun de telefon, l-au uitat acasă, ori au ghinionul să rămână fără baterie sau credit, îşi pot lua adio de la posibilitatea să îşi mai parcheze maşina legal.

De asemenea, vor fi puşi în dificultate şi cetăţenii străini sau cei veniţi din alte oraşe. Ei nu vor avea şi varianta de a cumpăra tichete de parcare la chioşcuri sau de la aparate speciale de taxare.

“Noul TimPark, alternativa oferită de primarul Robu la mult disputatul şi discutatul Telpark ne-a oferit un zambet amar. Noul sistem mioritic de parcare, propus de edilul Timişoarei, absolut original este făra niciun efect pozitiv pentru posesorii de autoturisme care locuiesc sau tranziteaza municipiul”, au transmis cei de la PDL.

Partea bună a Timpark-ului este legat de tarife, mai scăzute în une

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 36 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum o ora
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Electrica şi compania Esyasoft din Abu Dhabi înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor electrice

News.ro acum o ora
Grupul Electrica şi Grupul Esyasoft (din Abu Dhabi), specializat în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei end-to-end, prin tehnologii Smartgrid, înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitali

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Recomandări pentru şoferi ale poliţiştilor rutieri, în contextul codului roşu de viscol puternic şi ninsori abundente din unele zone ale ţării

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii rutieri le fac şoferilor o serie de recomandări atunci când pleacă la drum, în contextul avertizărilor meteorologice de viscol puternic şi ninsori abundente în mare parte din ţară. Astfel, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 3 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°