Un bărbat condamnat pentru tâlhărie şi eliberat condiţionat din închisoare în luna ianuarie a fost reţinut, miercuri, după ce a tâlhărit un adolescent de 15 ani, pe care l-a ameninţat cu un cuţit, pe bulevardul Unirii din Târgovişte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din oraşul Pucioasa, a acostat pe stradă un elev de 15 ani, pe care l-a ameninţat cu un cuţit, furându-i 10 lei.
Copilul şi-a anunţat imediat tatăl, iar o echipă de poliţişti a mers la faţa locului, unde bărbatul a fost prins în timp ce încerca să-i fure telefonul mobil unui alt copil, ameninţându-l şi pe acesta cu un cuţit.
Tâlhăriile au avut loc marţi, pe bulevardul Unirii din Târgovişte, unde se află colegiile "Ion Heliade Rădulescu" şi "Constantin Brâncoveanu".
Conform surselor citate, bărbatul a fost dus la audieri la sediul Poliţiei Târgovişte, fiind reţinut apoi pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tâlhărie şi tentativă de tâlhărie.
Poliţiştii spun că bărbatul este recidivist, având o condamnare tot pentru tâlhărie şi fiind eliberat condiţionat din închisoare în luna ianuarie.
Un bărbat condamnat pentru tâlhărie şi eliberat condiţionat din închisoare în luna ianuarie a fost reţinut, miercuri, după ce a tâlhărit un adolescent de 15 ani, pe care l-a ameninţat cu un cuţit, pe bulevardul Unirii din Târgovişte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din oraşul Pucioasa, a acostat pe stradă un elev de 15 ani, pe care l-a ameninţat cu un cuţit, furându-i 10 lei.
Copilul şi-a anunţat imediat tatăl, iar o echipă de poliţişti a mers la faţa locului, unde bărbatul a fost prins în timp ce încerca să-i fure telefonul mobil unui alt copil, ameninţându-l şi pe acesta cu un cuţit.
Tâlhăriile au avut loc