Centrul Diecezan Caritas face apel la toți credincioși romano-catolici din Dieceza de Iași să sprijine activitățile pe care le desfășoră, în principal îngrijiri medicale la domiciliu.
În aceste condiții, în toate parohiile din dieceză, pe 24 februarie, în a doua duminică din Postul Paștelui, vor fi organizate colecte speciale pentru sprijinirea activităților de îngrijire la domiciliu pe care le desfășoară cele 16 centre ale Caritas, din care unul la Roman.
“În aceste zile de post și pregătire, vă invităm să acordați puțin din atenția dumneavoastră persoanelor în vârstă și bolnavilor pe care îi sprijinim prin Programul «Servicii de Îngrijiri la Domiciliu». Apelăm, așadar, la ajutorul dumneavoastră pentru a organiza colecta credincioșilor din a doua Duminică a Postului Mare și pentru a încerca să sensibilizăm comunitatea credincioșilor la problemele cu care se confruntă persoanele pe care noi le asistăm”, a spus părintele Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas.
Centrul Diecezan Caritas face apel la toți credincioși romano-catolici din Dieceza de Iași să sprijine activitățile pe care le desfășoră, în principal îngrijiri medicale la domiciliu.
În aceste condiții, în toate parohiile din dieceză, pe 24 februarie, în a doua duminică din Postul Paștelui, vor fi organizate colecte speciale pentru sprijinirea activităților de îngrijire la domiciliu pe care le desfășoară cele 16 centre ale Caritas, din care unul la Roman.
“În aceste zile de post și pregătire, vă invităm să acordați puțin din atenția dumneavoastră persoanelor în vârstă și bolnavilor pe care îi sprijinim prin Programul «Servicii de Îngrijiri la Domiciliu». Apelăm, așadar, la ajutorul dumneavoastră pentru a organiza colecta credincioșilor din a doua Duminică a Postului Mare și pentru a încerca să sensibilizăm comunitatea credincioșilor la proble