Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşurile necurăţate şi aragazurile folosite ca sursă de încălzire produc victime pe bandă rulantă

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 20 februarie 2013 ·

Conform reprezentanţilor E.ON Gaz Dis­tribuţie, disfuncţionalităţile înregistrate la coşurile de fum sau utilizarea araga­zurilor ca surse de încălzire au produs mai multe victime în prima lună a anului.

Astfel, în intervalul 1 ianuarie – 4 fe­bruarie 2013 au fost înregistrate şapte cazuri de asfixii şi intoxicaţii cu monoxid de carbon. „Evenimentele s-au soldat cu 12 victime în ultima lună, dintre care opt au decedat, ceea ce înseam­nă că la fiecare patru zile o persoană a murit asfixiată cu monoxid de carbon. Cauza principală a acestor eve­nimente tragice a fost utilizarea unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale, racordate la coşuri de fum necurăţate sau înfundate, construite necorespunzător sau chiar folosirea unor aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coşuri sau utilizarea aragazurilor pentru încălzire şi lăsarea lor în funcţiune în timpul nopţii”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Reprezentanţii E-ON atrag astfel aten­ţia asupra necesităţii curăţării coşurilor de fum şi a întreţinerii căilor de ventilare. Aceste măsuri de sunt esenţiale, spun ei, pentru evitarea intoxicaţiilor şi asfixie­rilor cu monoxid de carbon dar şi pentru prevenirea incendiilor. Mai mult, consuma­­torilor li se recomandă să se asigure de verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre ve­rificări trebuind să fie efectuată înaintea începerii sezonului rece. Verificările trebuie făcute exclusiv de firmele de coşărit sau de persoanele autorizate. „Totodată, se impune supravegherea aparatelor neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă (aragazurilor) şi interzicerea utilizării acestora ca surse de încălzire”, se mai arată în comunicat.

Conform reprezentanţilor E.ON Gaz Dis­tribuţie, disfuncţionalităţile înregistrate la coşurile de fum sau utilizarea araga­zurilor ca surse

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 32 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 32 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 32 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°