Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenţia că deplasarea şoferilor în ţară şi străinătate impune acordarea unor diurne a căror valoare depăşeşte nivelul stabilit prin OG 8/2013 privind impozitarea îndemnizaţiilor de delegare, fapt care determină o impozitare suplimentară şi costuri mai mari, se arată într-un comunicat de presă.
Conform OG 8/2013, începând cu data de 01 februarie, este considerat venit de natură salarială îndemnizaţia de delegare(diurnă)ce depăşeşte de 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul din instituţiile publice, indiferent de forma de organizare a angajatorului. De asemenea, aceste sume intră în baza de calcul a contribuţiilor sociale.
"Pentru a recupera aceste costuri suplimentare, transportatorii români ar fi obligaţi să majoreze tarifele de transport, şi implicit ar pierde un avantaj concurenţial faţă de transportatorii din alte ţări", se precizează în comunicat.
UNTRR propune exceptarea de la obligaţia includerii în venituri de natură salarială a diferenţei îndemnizaţiilor de deplasare acordate şoferilor angajaţi la societăţile cu obiect de activitate Transport de marfă şi de persoane pentru sumele care depăşesc 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul din instituţiile publice, respectiv majorarea nivelului îndemnizaţiei de delegare în ţară (13 lei în prezent) stabilit pentru personalul din instituţiile publice ce ar trebui luat ca nivel de referinţă şi pentru celelalte entităţi.
F. A. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenţia că deplasarea şoferilor în ţară şi străinătate impune acordarea unor diurne a căror valoare depăşeşte nivelul stabilit prin OG 8/2013 privind impozitarea îndemnizaţiilor de delegare, fapt care determină o impozitare suplimentară şi costuri mai mari, se arată într-un comunicat de presă.
Conform OG 8/2013, în