Directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău, Victor Ioniţă, a demisionat din funcţie, miercuri, pe motiv că sancţiunile dispuse împotriva cadrelor medicale de la Secţia Pediatrie, în cazul copiilor legaţi de paturi, sunt "prea dure".
Medicul Victor Ioniţă a declarat corespondentului MEDIAFAX că demisia sa a fost înmânată managerului Spitalului Judeţean şi are la bază motive personale, dar mai ales faptul că propunerea sa, ca şef al comisiei de disciplină care a anchetat cazul copiilor legaţi de paturi, nu a fost respectată.
Ioniţă precizează că a propus, în calitatea pe care o are, ca şeful Secţiei Pediatrie, medicul Carmencita Matei, să fie suspendată din funcţie pentru două luni, însă nu s-a ţinut cont de propunerea sa. El spune că, în aceste condiţii, a decis să demisioneze din funcţia de director medical al spitalului, pe care o deţine de şase luni.
"Picătura care a umplut paharul a fost decizia pe care a trebuit să o luăm în Comisia de disciplină împotriva conducerii Secţiei de Pediatrie. Eu cred că sancţiunea trebuie să fie în concordanţă cu gravitatea faptei sau a prejudiciului creat, prejudiciu care nu a existat, cu excepţia unui prejudiciu de imagine. Eu am considerat că retrogradarea pe o perioadă limitată ar fi fost suficientă. Ni s-a solicitat altceva şi ca atare eu am considerat că nu mă mai regăsesc în această funcţie de conducere. Ca urmare, am demisionat din postul de director medical şi mă întorc la ceea ce ştiu să fac, adică la anestezie. Voi redeveni şef al Secţiei ATI", a declarat Victor Ioniţă.
În opinia acestuia, cazul copiilor legaţi de paturi a provocat "doar un prejudiciu de imagine", iar măsura destituirii şefului Secţiei Pediatrie, Carmencita Matei, este prea dură, mai ales că practica contenţionării este utilizată în toate spitalele din ţară şi din Europa.
"În momentul de faţă avem o procedură internă