Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bruxelles-ul va decide soarta Oltchim

Publicat in Cotidianul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Soarta combinatului Oltchim a fost disecată la Bruxelles la întâlnirea dintre ministrul economiei, Varujan Vosganian și Joaquin Almunia, comisarul european pentru concurenţă. Punctul nevralgic al discuțiilor pe această temă îl reprezintă întreabarea dacă Oltchimul a beneficiat sau nu de ajutor de stat, și dacă ar mai putea primi un ajutor din partea statului în valoare de 20 de milioane de euro pentru a se menține pe linia de plutire. Și în această privință depindem de bunăvoința eurocrației bruxelleze.

Deocamdată, Comisia Europeană nu s-a pronunțat clar dacă statul român mai poate sau nu acorda ajutor combinatului. Comisarul Almunia așteaptă ca ministerul economiei să răspundă la un chestionar pentru a decide întru final soarta acestei entități economice prădată de firme căpusă ale diverselor clinetele politice românești: Despre ce chestionar este vorba, ne-a lămurit chiar ministrul liberal : «E vorba de câteva întrebări care doresc să clarifice poziţia creditorilor proprietate de stat, în principal Electrica şi AVAS, dacă acest comportament nu a privilegiat Oltchim, având în vedere că acţionarul este acelaşi, statul, sau dacă cei doi creditori care sunt dominanţi nu au avantajat Oltchim prin comportamentul lor, ducând astfel, implicit, la o formă de ajutor de stat».

Anterior vizitelor făcute la Bruxelles, pentru consultări în cazul Oltchim, ministrul economiei lăsase să se înțeleagă că statul român ar putea proceda unilateral prin acordarea unui asemenea ajutor. Ulterior, Vosganian a revenit asupra declarației, precizând că o astfel de decizie economică și politică nu poate fi luată fără avizul Comisiei Europene.

Nu știm dacă comisarul european Joaquin Almunia a înțeles realmente situația socială creată de cazul Oltchim, recentele presiuni sindicale. Vosganian a inut însă să precizeze: «Comisarul Almunia, pe de o parte, a acceptat argumentele me

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Control judiciar pentru medicul de la Spitalul Floreasca prins în flagrant când lua mită de la un pacient. Acuzațiile aduse și interdicția primită

Ziare.com acum 11 ore
Medicul ortoped de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală prins în flagrant joi, 10 iulie, de procurori în timp ce primea mită pentru emiterea unui certificat de concediu medical pentru afecțiuni inexistente va fi cercetat sub control

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°