După ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava dispunea, la data de 16 februarie 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Ionel şi Marius Ionuţ Tulbure, de 47 de ani, respectiv 25 de ani, din Rădăşeni (tată şi fiu), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, ieri aceştia şi-au primit, în primă instanţă, pedeapsa. Tatăl a primit 8 ani cu executare, în timp ce fiul, 5 ani după gratii.
Din probatoriul administrat în cauză – informau procurorii la vremea declanşării împotriva inculpaţilor a urmăririi penale – a rezultat că, la data de 13 februarie 2012, în jurul orei 17.30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi, din dorinţa de a se răzbuna, „Tulbure Ionel şi Tulbure Marius Ionuţ au exercitat acte de violenţă de mare intensitate asupra victimei Mihail Pavăl, de 43 de ani, din Rădăşeni, lovind-o cu pumnii, picioarele şi cu un corp contondent dur (topor), la nivelul corpului şi al feţei, cauzându-i leziuni grave”.
Pentru vindecarea acestora, la început, doctorii au hotărât că victimei îi erau necesare 23-25 de zile îngrijiri. Ulterior, autorităţile medicale au hotărât că acţiunile directe au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie victimei.