Recent, a apărut la Editura Luminis din Piatra Neamţ volumul antologic purtând acest titlu, semnat de bucovineanul Constantin Blănaru. Cele opt proze, revăzute şi pieptănate, pun cititorul în dificultate, căci textele lui C. Blănaru sunt, în cea mai mare parte, pentru un eventual cititor, puţin atractive.

Două ar fi motivele: 1. scriitorul pleacă de obicei de la întâmplări banale, „neinteresante”, cum ar fi, de pildă, statul la coadă într-o farmacie; 2. filtrează atitudinile, reacţiile personajelor, trecându-le prin „ghilotina” punctului său de vedere, în răspăr cu duhul vremii. Altfel spus, autorul posedă o reală adecvare la artă şi, aşa cum îi stă bine unui artist care se respectă, o evidentă inadecvare la comandamentele unei societăţi formate din indivizi pentru care nu există altceva decât orizontalitatea. Pactul cu diavolul îi este străin scriitorului şi nu-l atinge nici măcar o tentaţie cât de mică, ceea ce e, cred, fundamental la un condeier pentru care literatura a devenit un modus vivendi. Viaţa sa de Don Quijote, risipită în slujba învăţământului zeci de ani, i-a adus mai multe necazuri decât bucurii, fiind nevoit, din câte ştiu, după sminteala post-decembristă, să încerce până şi gustul cucutei, moment de mare cumpănă, peste care a reuşit să treacă datorită convocării unor resurse interioare nebănuite pentru provocatorii de serviciu ad-hoc.

O parte din întâmplările care l-au marcat au trecut, prelucrate mai mult sau mai puţin artistic, în paginile cărţilor, autorul păstrând uneori până şi numele real al persoanelor-personaje. E de toată comédia când inspectorul, aflat la vârsta maturităţii, este provocat bahic la trântă de un director zurliu, bine făcut şi rău intenţionat (mănuşa va fi aruncată, după un an, din nou), fiind convins în ambele cazuri că victoria îi va aparţine. Până la consumarea primei confruntări, naratorul are vreme să rad